Şefi noi pentru mineritul din CEO

Divizia Minierã din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO) are noi şefi. Astfel, prin hotãrare a Directoratului a fost aprobatã noua structurã de conducere la nivelul Sucursalei Divizia Minierã a Complexului Energetic Oltenia. Din structura de conducere a Diviziei Miniere fac parte nu mai puţin de 11 directori.

Este vorba de urmãtorii şefi: Constantin Lãzãroiu, director Resurse Umane, Gheorghe Leşu Daviţoiu, director Startegie Minierã, Ion Paraschivu, director tehnic, Nicolae Viaşu, director economic, Ion Rebedea, director adjunct Achiziţii, Ovidiu Ursãrescu, director adjunct Vânzãri, Daniel Antonie, director la Exploatarea Minierã de Carierã Rovinari, Alexandru Braia, director la Exploatarea Minierã de Carierã Roşia Peşteana, Vasile Râbu, director Exploatarea Minierã de Carierã Motru, Cosmin Ceauşescu, director la Exploatarea Minierã de Carierã Jilţ şi Ghiorghie Chielcea, director la Exploatarea Minierã de Carierã Berbeşti. Potrivit conducerii Complexului Energetic Oltenia, postul de director adjunct al Diviziei Miniere a fost desfiinţat. Daniel Burlan, cel care a deţinut aceastã funcţie a fost numit şef al Departamentului Strategii, în cadrul Diviziei Strategii Dezvoltare.

Alt Consiliu de Supraveghere

                Noua conducere a CEO a produs schimbãri şi în componenţa Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Consiliul are urmãtoarea componenţã: Marius Eugen Untescu, director MECMA, Constantin Vãduva, director executiv financiar SC M&C Strategy Development SRL, Dorin Cãtãlin Spãtaru, director senior SELENA România SRL, Georgiana Porumbel, Legal & Market Affairs Manager SC Pirelli & C Eco Technology România SRL, Rãzvan Cãtãlin Purdilã, director Program CN Transelectrica SA, Daniel Adrian Naftali, SC Fondul Proprietatea SA şi Radu Mircea Florescu, SC Fondul Proprietatea SA.

 

Tags:

About autor