Localnicii din Baia de Fier s-au întâlnit şi anul acesta în a doua zi de Paşti pentru a se întrece la ciocnitul ouălor de gâscă. Concursul este organizat strict pentru ei, iar ouăle trebuie să fie doar de gâscă, ceea ce face ca miza competiţiei să fie extrem de mare, chiar dacă premiul este „doar” un miel cu care campionul face ce doreşte. Cel care a câştigat anul acesta a mai fost campion şi acum doi ani, iar în finala de luni l-a avut contracandidat pe campionul de anul trecut. Cei doi s-au înfruntat la scenă deschisă, lupta dintre ei fiind una cu emoţii, localnicii dându-le de la început şanse de câştig ambilor. Romică Stoicoiu a redevenit campion, el precizând că pentru a găsi oul câştigător a trebuit să cheltuiască o mică avere. „Oul acesta este o anomalie şi l-am găsit cu mare eforturi. L-am cumpărat alături de alte vreo 200 de la cineva de la Târgu Jiu. În fiecare am merg şi cumpăr ouă de 20 sau chiar 30 de milioane de lei vechi. Doar aşa poţi găsi un ou care e o anomalie faţă de celelalte. Victoria de acum e răsplata Domnului pentru tot efortul depus”, a spus câştigătorul competiţiei. El a trebuit să spargă oul victorios în faţa tuturor pentru a se convinge oricine dorea că oul respectiv este unul provenit de la o gâscă şi că este natural. Înainte de acest gest, campionul a ciocnit oul cu oricine a dorit să îl testeze, iar oul său a rezistat tuturor provocărilor. Zeci de ouă au fost sparte, iar în cele din urmă Romică Stoicoiu a luat oul şi l-a ciocnit cu mare regret de treptele scării căminului cultural, reuşind în cele din urmă să îl spargă. Oul avea o coajă extrem de groasă, iar la interior nu era fiert foarte tare, era chiar cleios. Oamenii s-au înghesuit să îl vadă şi spart şi chiar să guste din conţinutul lui, mirându-se de cât de multe ouă a putut să crape. Romică Stoicoiu a fost sigur pe victoria sa, ştiind că testase duritatea oului lovindu-l de dinţii săi, aşa cum au făcut şi cei mai mulţi dintre contracandidaţii săi. Oamenii dau cu oul în dinţii din faţă şi în funcţie de sunetul pe care îl aud şi de vibraţia din dinte îşi dau seama, spun ei, dacă au un ou cu coajă tare sau nu. „Sună bine, dar e concurenţă mare, acum vedem ce vrea Domnul să facem. Poate câştigăm, poate nu, dar măcar ne distrăm”, a spus unul dintre concurenţi înainte de competiţie. Ca să participe la concurs localnicii din Baia de Fier îşi cresc propriile păsări pentru a avea ouă proprii sau merg la distanţe mari prin ţară pentru a cumpăra acolo unde găsesc disponibilitate. „Eu am gâştele mele. De ani de zile cresc vreo câteva, am şi gâscan la ele şi am propriile ouă din ograda mea. Mi-au cerut şi vecinii să le dau ca să vină şi ei la concurs, dar vă daţi seama că eu le-am oprit pentru mine pe cele mai bune, dar recunosc că nu am prea avut rezultate că aici mi le-au spart alţii”, a spus unul dintre localnici. „Eu am mers la vreo 200 de km distanţă ca să cumpăr că nu am mai avut de unde să cumpăr de la noi din sat. Am un prieten care a venit cu ele la concurs după ce şi le-a luat de la Arad. Noi când mergem să cumpărăm luăm de la 50 de bucăţi în sus. Luăm şi câte 100, că multe le testăm înainte acasă şi doar cu cele mai bune venim aici la concurs”, a declarat un alt concurent. Concurenţii şi-au extras adversarii în baza unor bileţele din urnă, printre competitori fiind şi primarul Dumitru Turbăceanu. Oul acestuia a rezistat câteva ture în concurs, după care a fost spart, edilul recunoscând înfrângerea cu zâmbetul pe buze. Satisfacţia sa este alta, legată de participarea numeroasă la concurs şi de faptul că în ultimii ani şi alte localităţi din zonă şi-au făcut propriile reguli pentru a avea astfel de competiţii de ciocnit ouă. „Şi comunele învecinate nouă de câţiva ani de zile au împrumutat, să zicem, obiceiul de la noi, şi e un lucru bun pentru că sunt sfintele sărbători de Paşti. Vin toţi cei din sat acasă, la familii, şi cei care sunt plecaţi ân străinătate sau prin ţară, sunt şi copiii de la şcoli, se întâlnesc, e un prilej de comunicare, de socializare şi e păcat să nu menţinem tradiţia”, a spus primarul localităţii. Şi anul acesta a fost organizat un concurs special pentru copii, menit să le stârnească şi acestora interesul pentru tradiţia satului. O fetiţă a fost câştigătoarea, ea primind pentru victoria sa un iepuraş, asta în timp ce campionul de la adulţi a plecat acasă cu un miel. La finalul zilei, ca şi în prima zi de Paşti, toţi localnicii au avut parte de hora satului, cântul şi voia bună întinzându-se până spre miezul nopţii.
Concurs de ciocnit ouă de gâscă la Baia de Fier! Campionul a recidivat!
– Posted on 15 May 2026Posted in: Arhiva