
Două instituţii importante din judeţ au avut ieri activitatea paralizată pentru câteva ore după ce angajaţii lor au decis să oprească lucrul şi să îşi exprime nemulţumirile uriaşe pe care le au faţă de noua grilă de salarizare pe care guvernanţii se pregătesc să o adopte. Protestele au avut loc la sediul ANAF Gorj şi la Tribunalul Gorj, angajaţii de aici fiind nemulţumiţi de salariile prevăzute de legislaţia ce va fi aprobată până la finalul acestei luni. Zeci de salariaţi ai Finanţelor Publice din judeţ au protestat pe scările de acces în instituţie, oamenii spunând că vor pierde foarte mult la salariu dacă vor fi aplicate noile prevederi legale. „Chiar suntem obligaţi să luptăm pentru drepturile noastre. Nemulţumirea este mare şi nu e doar despre mine vorba, ci despre toţi cei care suntem aici. Lucrăm corect, ne facem datoria şi e normal să fim nemulţumiţi în contextul acesta”, a spus una dintre protestatare. „Noua grilă de salarizare ne omoară pentru că pierdem între 2000 şi 5000 de lei la venituri. Este o situaţie dezastruoasă, în opinia mea şi a colegilor care sunt aici la acest protest. Protestul nostru va continua dacă nu vom fi luaţi în calcul. Azi stăm o oră şi protestăm, dar miercurivom sta două ore, iar joi vom bloca ţara. România va fi fără finanţe pentru o zi”, a spus un alt protestatar. Liderul sindical Ion Popescu a menţionat că angajaţii Fiscului din Gorj sunt trimişi în controale în alte oraşe mari din ţară, iar în noile condiţii de salarizare, inspectorii nu s-ar mai putea achita de sarcinile de serviciu. În câteva zile aceştia ar putea să blocheze complet activitatea instituţiei pentru a-şi exprima nemulţumirile. „Colegii noştri sunt trimişi în toată ţara în controale, iar un salariu aşa cum este propus pe noua grilă nu ar permite nici măcar deplasările în oraşele mari. Gândiţi-vă că majoritatea suntem trimişi în Bucureşti, în Timişoara, în Cluj, Oradea, sunt locuri îndepărtate şi noua grilă nu te mai determină să rămâi în funcţia de inspector de control cu venituri atât de mici. Considerăm că Ministerul Finanţelor este unul din cele mai importante ministere din România. Dacă nimic nu se întâmplă până joi, toată lumea va lăsa pixul jos şi vom face ceva deosebit. Grevă generală nu putem face pentru că sunt prea multe proceduri, dar o să riscăm să fim nemotivaţi şi să nu fim prezenţi la serviciu”, a menţionat liderul sindical. O acţiune de protest a fost declanşată şi la Tribunaşul Gorj, unde unde grefierii au oprit lucrul pentru câteva ore, ceea ce a dus la decalarea sau amânarea judecării unor dosare penale. Grefierul şef Ion Păun a declarat că noua lege a salarizării îi nemulţumeşte profund pe colegii săi. „Avem un protest faţă de noua lege a salarizării, care se desfăşoară între 2 şi 5 iunie. Suntem nemulţumiţi de acest proiect pe care guvernanţii spun că îl vor trece pe repede înainte. Salariile noastre sigur se vor diminua faţă de cele din prezent şi nu este corect. Într-o ţară nu avem numai demnitari şi pentru ei se găsesc mereu bani, iar pentru celelalte categorii nu sunt. În instanţă s-au judecatdoar cauzele urgente, iar după orele 12.00 au fost reluate şi celelalte cauze care au fost amânate. A fost o decalare a programului şi aşa va fi între 2 şi 5 iunie. Programul la Arhivă – Registratură este şi el doar de 2 ore, înjumătăţit, iar pe data de 4 iunie va fi suspendat definitiv între orele 8.00 şi 12.00”, a explicat grefierul şef Ion Păun.
Proteste ale bugetarilor nemulţumiţi de noua grilă de salarizare
– Posted on 15 June 2026Posted in: iunie 2026


