
Ziua de ieri a fost una cu multiple manifestări organizate nu doar la Târgu Jiu şi Hobiţa pentru a-l omagia pe Constantin Brâncuşi la 150 de ani de la naşterea sa, una dintre acestea putând fi considerată cu totul aparte. Este vorba despre cea organizată la gara din Petroşani, unde a fost amenajată o mică galerie de artă, menită să le aducă aminte atât localnicilor, cât şi călătorilor care trec pe aici că Petroşani este locul unde a fost creată Coloana fără Sfârşit. Fotografii cu operele maestrului, cu lucrări de-ale sale din toată lumea, dar şi de la Târgu Jiu, sunt expuse pe stâlpii de pe peronul principal al gării într-un efort făcut de şeful CFR de aici, Dorel Şchiopu, de a schimba un pic imaginea zonei, dar şi marcare a celor 150 de ani scurşi de la venirea pe lume a lui Brâncuşi. Culmea este că în momentul în care se făcea inaugurarea expoziţiei respective dintr-un tren ce a oprit pentru câteva minute în cocheta gară din Petroşani a coborât şi o familie din Târgu Jiu, venită cu copiii la plimbare şi care nu ştia că aici fuseseră realizate în 1937 modulele din fontă ale Coloanei. „Ne-am urcat în tren pentru că este vacanţa de schi a copiilor şi am zis să ne plimbăm un pic pe aici prin zonă, mai ales că a nins şi e frumos prin Defileu. Am fost surprinşi să vedem pe peron acest eveniment. Ne bucurăm, nu ştiam de legătura lui Brâncuşi cu Petroşaniul, aici am înţeles că a fost realizată Coloana, ceea ce face lucrurile şi mai interesante. Brâncuşi este un ambasador al nostru, al gorjenilor, dar şi al tuturor românilor şi cred că acţiuni de genul acesta, prin care să îl cunoaştem mai bine, ar trebui făcute nu doar la astfel de zile importante”, a spus gorjeanul ajuns în gara din Petroşani. Nici localnicii nu ştiau că modulele Coloanei au fost turnate în oraşul lor, de atelierele în care s-a desfăşurat activitatea respectivă alegându-se praful după 1990. „Eu am lucrat acolo şi aşa am aflat de la alţi colegi că aici s-a făcut Coloana. Era turnătoria veche din fontă care nu s-a mai păstrat însă. S-a demolat totul că au zis că se face nu ştiu ce şi, cum e la noi, nu s-a mai făcut nimic. E totul ras, din păcate”, a spus un fost muncitor prezent şi el în gară la inaugurarea expoziţiei. Un alt participant la expoziţia la care a fost prezent şi profesorul Ion Mocioi, fost senator de Gorj, care le-a vorbit celor prezenţi despre viaţa lui Brâncuşi, a declarat şi el cu mândrie că Petroşaniul poate să spună oricând şi oricui că a contribuit la realizarea celei mai importante lucrări a lui Brâncuşi. „ Azi am luat parte la inaugurarea unei expoziţii speciale, dedicate lui Brâncuşi – a cărui cea mai celebră creaţie românească e legată şi de Valea Jiului. Da, modulele Coloanei fără de Sfârşit au fost turnate şi finisate la Petroşani. Printre muncitori s-a numărat şi Ion D. Sîrbu, ucenic la vremea aceea, care şi-a amintit mai apoi de “un fel de popă, mic, bărbos şi repezit”, despre care a avut revelaţia, peste ani, că era însuşi sculptorul. “…abia când mi-am lipit palmele de obrazul rece al Coloanei, am aflat, am ştiut în sfârşit la ce şi pentru cine a folosit chinul acelor luni – în care – ignorant şi nenorocit – am lucrat la şlefuirea acestei minuni. Şi Popa ăla, de ne înjura gorjeneşte, era Brâncuşi…”. Expoziţia a fost realizată şi prin implicarea directă, financiară, a domnului Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara, petroşenean şi promotor el însuşi al Văii Jiului culturale, şi cuprinde fotografii ale lucrărilor brâncuşiene şi imagini contextuale de epocă, prezentate pe panourile luminoase fixate pe stâlpii metalici ai peronului. E o călătorie culturală cu sens şi cu miez… Cine a trecut cu trenul prin Petroşani va fi cu totul de acord cu mine!”, a spus petroşăneanul. Cel mai bucuros dintre toţi cei prezenţi la inaugurare a fost însă şeful de gară, Dorel Şchiopu, omul care a gândit acest proiect menit să schimbe un pic din imaginea minerească a Văii Jiului. „Dacă Valea Jiului nu mai e atât de mult o vale a minerilor şi o vale a mineritului, suntem preocupaţi să atragem atenţia că rămânem totuşi o vale a culturii şi momente ca acestea sunt stropi într-o încercare de a lupta cu o anatemă nedreaptă pe care Valea Jiului a suferit de la mineriade încoace şi de care, slavă Domnului, începem să scăpăm. Anul Brâncuşi e o ocazie să îl redescoperim şi să ne bucurăm cu toţii de lucrările sale”, a menţionat acesta.
Expoziţie inedită Brâncuşi în gara din Petroşani
– Posted on 12 March 2026Posted in: martie 2026


