Verdict final în procesul dintre Olguţa Berbec şi Niculina Stoican!


Un proces pornit acum cinci ani între două artiste supercunoscute din nordul Mehedinţiului şi cu mulţi admiratori în toată ţara, inclusiv în Gorj, a ajuns acum la final. Olguţa Berbec şi Niculina Stoican interpretau la un moment dat piesa „Dragoste veche şi nouă”, iar prima susţinea că piesa i-ar aparţine. Acuzaţiile de plagiat au fost respinse de Niculina Stoican, care a menţionat că piesa este o creaţie populară, culeasă din folclor, la fel ca multe altele. Instanţa a obligat-o pe Olguţa Berbec să plătească peste 12.000 de lei cheltuieli de judecată, artista fiind plecată în vacanţă în străinătate şi, deocamdată, nu a comentat verdictul magistraţilor. A făcut acest lucru însă Niculina Stoican, care a respins mereu acuzaţiile ce i-au fost aduse, dovadă fiind şi decizia de acum a judecătorilor. „Am încercat , încă de la început , prin intermediul avocatei mele CRISTINA VULTUR ( căreia îi mulţumesc pentru tot acest parcurs ) să avem un dialog cu reclamanta ( OB ) , să găsim soluţii onorabile , fără implicarea unui proces! NU am primit niciun răspuns , în afară de acuzele şi jignirile din spaţiul public , pe care , reclamanta (OB), le-a reiterat ori de câte ori a avut ocazia! După 3 instanţe de judecată , Tribunalul Bucureşti , Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , AM CÂŞTIGAT!
Fiecare instanţă în parte , i-a respins reclamantei ( OB ) ACŢIUNEA de dare în judecată ca fiind NEFONDATĂ ŞI NEÎNTEMEIATĂ ! Eu , în toţi aceşti ani , am încercat să rămân demnă şi să lupt pentru a-mi apăra numele şi munca de o viaţă , fără să răspund în vreun fel răutăţilor , jignirilor şi ironiilor!
Concluzia : unii oameni , sunt sortiţi prin tot ce fac , să rămână DEFINITIV şi IREVOCABIL ( ca şi pronunţarea primită de la instanţă ) MICI , PUŢINI şi NEÎNSEMNAŢI”, a transmis Niculina Stoican

About autor