Bijuterii antice expuse în premieră la Muzeul Judeţean!


Gorjenii şi nu numai au ocazia pentru prima dată să vadă bijuteriile pe care diverşi detectorişti din judeţ le-au descoperit în ultimii ani, Muzeul Judeţean expunându-le începând de ieri în două vitrine special amenajate cu această ocazie. Vitrinele au fost aduse din Veneţia, sunt concepute în mod expres pentru aşa ceva şi, acum, pot fi văzute de oricine trece pragul muzeului. Brăţări tracice din aur, monezi extrem de valoroase şi alte piese găsite cu ocazia unor săpături făcute la întâmplare de diverşi detectorişti din judeţ sunt acum aduse în faţa publicului. Printre cei care au făcut descoperiri importante şi a şi reuşit să ajungă la muzeu la inaugurarea expoziţiei se numără Gabriel Betej, cel mai cunoscut din comunitatea existentă la nivel de judeţ după ce a găsit 4 brăţări din aur pentru care statul l-a şi recompensat cu câteva mii de euro. Acum este „de-al casei”, după ce reprezentanţii muzeului au tot primit de la el diferite descoperiri făcute de-a lungul anilor. „De câte ori am venit pe aici şi câte piese am adus cred că mă cunoaşte toată lumea de la muzeu. Sunt foarte bucuros să văd piesele descoperite de mine expuse aici. E adevărat că unele din descoperiri au adus şi ceva bănuţi, dar bucuria cea mare este expunerea brăţărilor aici. Banii vin şi se duc, dar expunerea pieselor aici e adevărata bucurie”, a spus acesta. Alături de el a fost şi Ovidiu Andrei, implicat în găsirea a 1314 denari romani. „Sunt ca provenienţă datate cu 2-300 de ani înainte de Hristos. E un adevărat tezaur şi mă bucur să văd că sunt parte din această expoziţie. În momentul realizării descoperirii tremuram toţi de emoţie şi de bucurie. Nimeni nu mai putea vorbi, nu ne venea să credem. Am săpat atunci şi i-am scos pe toţi, am notat pe GPS coordonatele la tezaur şi am venit cu ele la autorităţi. E o mare plăcere să vedem această expoziţie şi sper în continuare să fie şi alte descoperiri importante în judeţ care să ajungă în timp să fie expuse aici”, a spus acesta. Cei care au aflat de deschiderea expoziţiei şi au făcut un drum până la muzeu au stat minute în şir şi au privit podoabele sau bănuţii expuşi. „Mi se pare super tot ce e aici pentru că sunt descoperiri diversificate, nu ştii la ce să te uiţi mai întâi. E o plăcere să le priveşti şi o bucurie să avem aşa descoperiri la noi în Gorj. Fără detectorişti cred că nu ne-am fi putut bucura niciodată de aceste descoperiri, de aceea cred că această activitate trebuie încurajată pentru că e benefică”, a spus unul dintre cei veniţi să vadă expoziţia. Printre cei prezenţi la inaugurarea expoziţiei s-a aflat şi arheologul Radu Băjenaru – director al Institutului Naţional de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti, care are propriile săpături profesioniste făcute pe raza judeţului Gorj. El a fost unul dintre specialiştii care a studiat încă de la început fiecare descoperire făcute de detectorişti şi a validat importanţa descoperirilor făcute de aceştia. „Relaţia de colaborare dintre Muzeul Judeţean Alexandru Ştefulescu de la Târgu Jiu şi Institutul de Arheologie din Bucureşti este una foarte bună. E o relaţie tradiţională. Păstrez mereu legătura cu colegii de aici, ştiu ce descoperiri sunt făcute şi ne bucurăm de fiecare şi acum ne bucurăm şi mai mult când le vedem expuse şi disponibile pentru publicul larg. Unele piese sunt de excepţie şi merită să fie apreciate la adevărata lor valoare. Brăţările sunt cele mai importante. Nu sunt unicat, dar formează o grupă care e prezentă aproape exclusiv doar în Oltenia. Am putea spune că e o podoabă specifică acestei zone la finalul Epocii Bronzului şi începutul Epocii Fierului, undeva la 1100 de ani înainte de Hristos. S-a mai găsit la Hinova un tezaur foarte mare, celebru, de aproape 5 kg de aur, care conţinea şi astfel de brăţări şi iată că acum apar din ce în ce mai multe în această zonă, ceea ce reliefează un fenomen cultural extrem de important pentru Oltenia”, a menţionat directorul Institutului Naţional de Arheologie. Pentru cei interesaţi să vadă expoziţia e bine de ştiut că aceasta se va închide la finalul lunii martie. Muzeul va intra anul acesta în reabilitare şi lucrările ce vor avea loc aici impun acest lucru, redeschiderea ei urmând să fie făcută ulterior, după cum a precizat directorul Dumitru Hortopan. „Toate aceste descoperiri sunt expuse în vitrine antiefracţie pentru că altfel nu le-am fi expus. Avem pază dublă, senzori de mişcare, camere cu infraroşu, totul pentru a asigura securitatea acestora. Avem şi alte piese descoperite, care nu sunt expuse aici, sunt în depozitele muzeului. Sunt piese din bronz şi argint, dar nu au importanţa celor expuse acum. Am expus piese din aur şi argint deoarece sunt cele mai senzaţionale din punct de vedere al metalului, dar şi sunt clasificate la categoria tezaur a patrimoniului naţional mobil”, a menţionat directorul Dumitru Hortopan.

About autor