
Circa 100 de rromi din cartierul Obreja, în special, au participat la sfârşitul săptămânii trecute la un protest autorizat în faţa Primăriei Târgu Jiu faţă de un proiect de lege care ar sancţiona căsătoriile forţate între minori cu pedepse privative de liberate de până la 7 ani. Legea a fost iniţiată de deputaţii Diana Buzoianu, Florin Manolache şi Corina Ene, primii doi fiind şi miniştri în actualul Guvern, iar Manolache fiind membru al comunităţii rrome. Asta nu l-a împiedicat pe liderul de la Gorj al etniei, Nelu Pavel, să aibă un discurs profund antieuropean şi cu un mesaj foarte dur împotriva celor doi miniştri care au iniţiat legea. De la mifrofon, Pavel a explicat şi nimeni din etnie nu va renunţa la obiceiurile de până acum. „Sunt părinte de fete, nici noi ţiganii nu vrem ca copiii să devină cu copii. Dar tradiţia e ca să stai un an, doi, până văd că sunt compatibili, nu când logodim să ne bage la puşcărie, să ne ţină fetele până la 18 ani şi după aia nu mai avem control”, a spus acesta. Iar cei strânşi la miting nu i-au ieşit din cuvânt. „Noi avem tradiţia noastră de milioane de ani, de sute de ani şi vrem să ne ţinem tradiţia, nu însurăm copiii la 12 13 ani.Noi nu facem, nu obligăm copiii la căsătorii, dar respectăm tradiţia noastră. Legea asta nouă nu ne convine pentru că este un abuz legea asta”, a spus unul dintre protestatari, în timp ce un alt bărbat venit din cartierul Obreja în centrul oraşului a menţionat că nimeni nu-i forţează pe cei mici să se căsătorească pentru că „este o logodnă, o peţanie, şi dacă se plac copiii nu este să ziceţi că este o problemă grea, e o problemă pentru noi părinţii că suntem bucuroşi de lucrul acesta fiindcă copiii noştri, noi vrem să fie învăţate să aibă un bărbat, copii, familie, iar la bătrâneţe copiii lor să le înveţe în continuare şi să rămânem în tradiţia etniei rrome”. Printre protestatari a fost şi Constantin Ninel Potârcă, fost candidat la Preşedinţia României în 2009 şi condamnat la peste un deceniu de închisoare pentru evaziune fiscală de zeci de milioane de euro. Înainte de a veni la miting el regizat la palatul său din cartierul Meteor o scenetă în care a fost actorul principal, scenetă prin care a explicat cu umor de ce rromii se opun noii legi. „Constrângerea asta, prin legea respectivă, creează un mecanism penal care vizează persoanele sunt supuse până la urmă unor interpretări de lege. Interpretarea ajunge în braţele procurorilor şi vă daţi seama, vor fi mii de dosare, mii şi mii de dosare, în care lumea e speriată, nu o să mai facă nunţi, promisiuni”, a explicat Potârcă. La protest nu au fost prezente femeile din comunitate şi nici cei 500 de bărbaţi pentru care Nelu Pavel obţinuse autorizaţie de la autorităţi pentru a îşi exprima nemulţumirile. Liderul etniei a avut şi o explicaţie pentru această situaţie. „Vedeţi că au fost numai bărbaţi aici, am decis să nu vină femeile. Aici sunt numai capetele de familie, iar femeile aşteaptă răspunsul nostru, dar va veni timpul când vom ieşi mii de oameni”, a spus Pavel, care a anunţat că protestele se vor muta în capitală dacă legea va fi aprobată în forma actuală. Subprefectul judeţului, Iani Gârbaciu, a venit la protest şi a preluat doleanţele nemulţumiţilor, dând asigurări că revendicările lor vor fi înaintate Secretariatului General al Guvernului. Romii spun că dacă legea nu va fi retrasă vor veni în număr mult mai mare şi vor protesta în capitală, direct la ministerele conduse de iniţiatorii acestui act normativ.
Protest al rromilor din Târgu Jiu faţă de o lege care interzice căsătoriile forţate între minori!
– Posted on 20 October 2025Posted in: Arhiva


