Şcoala a început fără probleme la „Ştefulescu”!

Cea mai mare unitate de învăţământ pentru ciclul gimnazial din municipiul Târgu Jiu şi-a deschis larg porţile pentru elevi, părinţi şi bunici, dascălii fiind însă cu gândul alături de colegii lor care au protestat pe parcursul zilei în capitală. La „Alexandru Ştefulescu” învaţă aproape 1500 de copii, iar ieri curtea şcolii a fost plină, cei mici fiind însoţiţi de părinţi sau bunici, dar şi de dorinţa de a învăţa carte. „De abia am aşteptat că revin la şcoală pentru că îmi era dor şi de colegi şi de doamna şi de toate doamnele cu care am învăţat anul trecut. E fain să fii la şcoală. Aş vrea să învăţ şi să descopăr cât mai multe lucruri în tot anul şcolar care urmează. E doar un început şi mă bucur că am revenit la şcoală”, a spus unul dintre elevi. Iar părinţii sau bunicii s-au bucurat alături de copii pentru că au avut parte de o festivitate care să păstreze normalitatea pentru cei mici. „ Este prima zi şi ne bucurăm că se ţine această festivitate. E un lucru mare pentru copii pentru că îi încurajează. Sperăm ca şi celelalte şcoli să ia exemplul de aici pentru că este o amintire plăcută venirea la şcoală împreună cu părinţii a celor mici”, a spus unul dintre părinţi. Iar o bunică mândră că un nepot de-al său a devenit olimpic şi este student la Bucureşti după ce a învăţat aici a venit la fel de încrezătoare la şcoală şi cu un alt nepot dornic şi el să înveţe carte. „Este foarte frumos cum este organizat totul. A început şcoala şi nepotul meu de abia aştepta să vină şi să se revadă cu colegii, cu profesorii. Dacă ar fi fost grevă cu siguranţă am fi fost foarte supăraţi şi dezamăgiţi”, a transmis aceasta. Pentru prima dată în calitate de ministru al economiei, printre părinţi a fost prezent şi Radu Miruţă. Acesta nu a urcat la microfonul de pe scenă pentru a transmite vreun eventual mesaj, ci a rămas alături de restul părinţilor în mulţimea care a umplut curtea şcolii. Singurul reprezentant al administraţiei locale care a avut un mesaj scurt de transmis în mod oficial a fost viceprimarul Adrian Tudor. „Ceremonia de aici înseamnă respect faţă de elevi, de profesori, de şcoală. Sunt momente grele prin care trecem însă trebuie să vedem care e scopul educaţiei şi al învăţământului pentru că de aici discutăm despre ziua de mâine”, a menţionat viceprimarul municipiului Târgu Jiu. Singurul care a avut un discurs în faţa părinţilor, cu un mesaj bine conturat, a fost directorul Vasile Udroiu. Acesta a precizat că în semn de solidaritate cu colegii aflaţi în proteste în ţară a renunţat pentru prima dată în cariera sa să poarte cravată la o astfel de ceremonie. „Nu e vorba de festivism, ci e vorba de ceea ce profesorii de la „Ştefulescu” încearcă să transmită guvernanţilor, că important pentru dumnealor sunt copiii. Nu am dorit, şi pentru asta le mulţumesc, că nu le-au stricat elevilor prima zi de şcoală. Această manifestare nu are niciun caracter politic, ci este doar pentru elevi şi respectului pe care îl datorăm părinţilor care au ales această şcoală. Ţin să precizez faptul că sunt aproximativ 150 de copii la clasa pregătitoare şi nu le puteam strica prima zi de şcoală, chiar dacă suntem solidari cu cei care azi protestează în faţa Guvernului României. Pentru mine personal este primul an de început de an şcolar în cei 25 de ani în care nu port cravată. Este un gest făcut în semn de solidaritate cu colegii noştri care consideră că învăţământul românesc trebuie reformat. Au perfectă dreptate. Noi am ales şi această formă de protest, dar ne-am gândit în primul rând la cei mai mici membri ai comunităţii noastre ştefulesciene”, a transmis directorul de la „Ştefulescu”. În curtea unităţii de învăţământ copiii au avut parte de baloane, mascote din personajele desenate şi un colţ special amenajat la fel ca la petreceri pentru o fotografie „la minut” care să imortalizeze momentul, unul extrem de important pentru toată lumea.

About autor