Spectacol de teatru la peştera Polovragi!

Legendele ţesute de-a lungul anilor în jurul prezenţei lui Zamolxe, preot şi zeitate dacă, în peştera de la Polovragi au generat acum un spectacol de teatru care i-a surprins plăcut pe turiştii nimeriţi în vizită vineri seara, în momentul evoluţiei actorilor. Câteva sute de spectatori au savurat din plin dialogurile create cu ani în urmă de regretatul Ion Cepoi, mai ales că piesa de teatru a fost un concept unitar, menit să îi ajute pe privitori să îşi facă o idee despre cum ar fi fost viaţa dacilor în peşteră în urmă cu două milenii. Şi pentru că localnicii vorbesc despre existenţa unei plante miracol denumită „polovragă”, din scenariu nu a lipsit nici mitul care ar fi dat denumirea localităţii. În faţa lui Zamolxe şi a turiştilor s-au dus inclusiv lupte între daci şi romani din care, de data aceasta, ajutaţi de divinitatea lor, dacii au ieşit învingători. Foarte convingătoare a fost şi scena în care un tânăr dac îşi sacrifică viaţa în faţa lui Zamolxe, aruncându-se în hăul din faţa peşterii. Au fost turişti care au tresărit la scena respectivă, dovadă că actorii, chiar dacă nu erau toţi profesionişti, şi-au făcut bine treaba. „Au fost emoţii puternice la scena respectivă, să ştiţi. M-a surprins plăcut, a fost bine realizată. Chiar am tresărit pentru că eram cu nepoţica şi ma-m gândit la faptul că poate vede şi ea şi se sperie cumva, dar mai mult m-am speriat eu. Chiar am crezut o clipă că băiatul acela, actorul cel tânăr, s-a aruncat în gol”, a spus o turistă venită din Craiova. Iar părerile despre spectacolul jucat la Peştera Polovragi au fost pozitive din partea celor care au urmărit piesa. „A fost impresionant, foarte frumos. Un astfel de spectacol spiritual într-un mediu natural la intrarea în peştera Polovragi e ceva fantastic. Am plecat din Târgu Jiu pentru o plimbare în natură şi am nimerit aici şi ne bucurăm că am ajuns în seara aceasta la un astfel de spectacol care cred că ar trebui jucat mai des”, a spus un alt turist. Printre actorii care au apărut în faţa publicului a fost şi primarul Gheorghe Epure, cunoscut pentru implicarea sa în diferite activităţi, menite să ridice comuna în ochii turiştilor care ajung la Polovragi. „Ne dorim nu numai să atragem turişti, ci să scoatem în evidenţă istoria, mitologia locului şi tot ceea ce ţine de frumosul acestui loc pentru că numai aşa ne putem face cunoscuţi şi putem arăta copiilor noştri faptele istorice şi faptele mitologice din zonă, precum şi partea spirituală”, a menţionat edilul.

About autor