Ca urmare a numeroaselor sesizări formulate de cetăţeni şi a Ordinului emis de Prefectul judeţului Gorj, inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu (ABA Jiu) au desfăşurat controale ample în perimetrul carierelor din zona Pleşa, vizând respectarea prevederilor legale în domeniul gospodăririi apelor.
În urma verificărilor, s-a constatat că, opt societăţi comerciale desfăşurau activităţi neautorizate de concasare şi sortare a materialului provenit din munte, deşi acestea erau autorizate pentru alte tipuri de activităţi. Procedeele utilizate au generat cantităţi mari de praf, ceea ce a condus la turbiditatea şi încărcarea cu pulberi fine a cursului de apă Porcu, aflat în imediata apropiere.
Prin urmare, A.B.A Jiu a dispus:
• sistarea imediată a activităţii celor 8 operatori economici;
• obligarea acestora să îşi scoată în afara perimetrelor de exploatare toate instalaţiile de sortare şi concasare;
De asemenea, controalele efectuate la staţiile de sortare-spălare a agregatelor minerale – aparţinând, în mare parte, aceloraşi societăţi – au dus la sistarea activităţii pe raza UAT Curtişoara.
Amintim că, în urmă cu doi ani, tot inspectorii A.B.A Jiu au fost cei care au constatat nereguli şi au aplicat legea, dând sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor din 2023 ridicându-se la 535.000 lei.
Măsurile dispuse de A.B.A Jiu au avut la bază Legea Apelor, nr. 107/1996, art. 87 alin. (5), care prevede sancţiuni pentru exploatarea fără autorizaţie sau nerespectarea acesteia.
Biroul de comunicare
Administraţia Bazinală de Apă Jiu a dispus sistarea activităţii ilegale a unor operatori economici din carierele din zona Pleşa – Bumbeşti Jiu – Curtişoara
– Posted on 4 September 2025Posted in: Arhiva



