Turiştii ajunşi week-endul trecut prin Gorj şi Mehedinţi, dar şi localnicii aflaţi în trafic, au avut ocazia să admire zeci de maşini retro aflate într-o competiţie menită să ajute la promovarea zonei. Printre cei aflaţi la volan s-a aflat şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care a menţionat că nu e pentru prima dată în zonă, el declarându-se încântat de felul în care arată municipiul Târgu Jiu. „Mi-a plăcut foarte mult oraşul. Arată frumos, s-a curăţat, este ordine, curăţenie. Am mers puţin prin oraş, dar mi-a făcut o impresie bună pentru că Gorjul este una din regiunile cu o frumoasă istorie românească şi o cultură aparte. Ultima dată când am fost în Gorj am fost cu băieţii mei cei mari, acum sunt cu cel mic. Am stat la cula unui prieten, familia Bornovschi, în curtea proprietăţii fiind multe case din lemn tradiţionale. Maşina cu care am venit aici are o semnificaţie aparte. Este a doua maşină Lancia pe care o am, e model 1300. Sunt cu prietenul meu Radu Dumitrescu, care este şi el dintr-o familie cu tradiţie automobilistică. Tatăl lui este regretatul Marin Dumitrescu, unul din marii automobilişti ai României. Am venit la Retro Carpaţi pentru că avem un proiect mai ambiţios pentru anul viitor. Vrem să mergem la raliul Monte Carlo pentru maşini istorice pentru că la anul se vor împlini 90 de ani de când pilotul român Petre Cristea a câştigat raliul Monte Carlo în 1936. Vrem să facem o echipă cu 5 echipaje, vrem să fim prezenţi pentru a marca acest moment important din istoria automobilistică a României”, a menţionat Tăriceanu. Startul s-a dat de pe Calea Eroilor, din zona Universităţii, unii dintre şoferi menţionând că anterior trecuseră pe aici ca simpli turişti. „Noi chiar am făcut la Coloana Infinitului până la Poarta Sărutului tot traseul la pas şi e ceva superb. Acum suntem aici cu maşina şi ne bucurăm că e ceva mai cald decât ultima dată când am fost la Târgu Jiu”, a spus unul dintre concurenţi. Niciunul dintre aceştia nu a ştiut traseul pe care îl avea de parcurs, ci doar destinaţia finală, după cum a menţionat Dragoş Dobre, şeful Comsiei de Evenimente a Retromobil România. „Participanţii trebuie să descopere traseul, noi le dăm nişte indicii de orientare şi un roadbook, un caiet cu pătrăţele şi cu numere. Ei trebuie să facă asocierea între distanţă şi locul în care se află. Ei nu ştiu decât punctele de destinaţie, traseul îl descoperă pe parcurs, din mers”, a spus acesta. Maşinile deosebite au putut fi întâlnite pe diferite străzi din municipiu sau drumuri din judeţ, acestea având ca destinaţii Hobiţa lui Brâncuşi, Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele sau Peştera Muierilor de la Baia de Fier. Startul fiecărui automobil pornit în cursă a fost dat de primarul Marcel Romanescu. Acesta şi-a amintit la ridicarea steagului că a fost în tinereţe arbitru tuşier şi şi atunci trebuia să ridice steagul la greşelile competitorilor. „Arbitru asistent am fost în fotbal. Purtam steagul ăsta permanent, iar acum dau startul la maşini. Sunt obişnuit cu steagul încă din copilărie pentru că am prins şi o parte din perioada de dinainte de 1989, când le purtam într-un alt mod. Pentru municipiu un astfel de eveniment este extrem de important, mai ales că sunt mulţi pasionaţi de maşini de epocă şi în Târgu Jiu. Retromobil este un eveniment care deja prinde contur în municipiu. Nu e pentru prima dată când se desfăşoară, iar acum ne bucurăm de o participare numeroasă. Prezenţa domnului Tăriceanu la Târgu Jiu este o mare onoare pentru că a acceptat să vină şi să participe la acest eveniment organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu. A fost interesant şi să dau startul, mai ales că nu ai ocazia în fiecare zi să vezi astfel de maşini, iar o parte dintre ele chiar nu le-am văzut niciodată până acum”, a menţionat Marcel Romanescu.
Retro Rally pe drumurile din Gorj şi Mehedinţi cu Tăriceanu la volan şi Romanescu la start!
– Posted on 4 September 2025Posted in: Arhiva



