Experienţe unice pentru turişti într-o peşteră din Mehedinţi!

Peştera Topolniţa, aflată în judeţul Mehedinţi între localităţile Marga şi Cireşu, a atras în week-end-ul trecut sute de turişti care au profitat de oportunitatea de a se plimba gratis cu caiacul prin apa turcoaz a acesteia. Accestul vizitatorilor a fost gratuit pentru că odată pe an turiştii sunt scutiţi de plata taxei de 40 de lei, experienţa de care au avut parte cei ajunşi aici fiind una unică în România. Conform celor care administrează peştera, doar aici turiştii pot avea acces într-o peşteră cu caiacul, ei netrebuind să meargă pe jos sau să facă vreun efort pentru a vizita una dintre galeriile existente. În peşteră sunt mai multe căi de acces, nu toate sunt deschise turiştilor pentru a fi vizitate, dar pentru accesul cu caiacul oricine se poate bucura de o astfel de experienţă. „Noi am venit aici din Constanţa. Ne-am oprit la Drobeta Turnu Severin şi apoi am venit aici, unde totul este ireal de frumos. Apa aceasta are o culoare pe care nu am mai întâlnit-o la noi în ţară, iar faptul că putem merge cu caiacul prin peşteră fără să ne coste ceva azi mi se pare şi mai deosebit. Este ceva ce clar vom recomanda şi altor prieteni”, a spus o turistă. Pentru a ajunge la peşteră trebuie parcursă pe jos o distanţă de câţiva kilometri la pas, terenul nefiind unul tocmai prietenos cu cei care nu sunt obişnuiţi cu drumeţiile. Turiştii sunt avertizaţi în privinţa posibilităţii existenţei viperelor, iar pe traseu au ocazia să parcurgă o porţiune din faimoasa Via Transilvanica, drumul care uneşte portul din Drobeta Turnu Severin cu mănăstirea Putna şi care, în câţiva ani îşi va extinde traseul cu alte sute de kilometri prin ţară.

About autor