Dispute între medicii gorjeni pe analizele pacienţilor!

Reacţie vehementă a şefului Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj la adresa colegilor săi specialişti în ambulatorii. Mihai Moisescu a ţinut să le transmită acestora „o rugăminte personală”, pornită de la solicitarea frecventă a specialiştilor prin care medicii de familie trebuie să recomande diferite analize pentru pacienţii lor. Analizele ar putea la fel de bine să fie solicitate de medicii din ambulantoriu, lucru care l-a şi făcut pe Mihai Moisescu să povestească pe o reţea de socializare cât de imperativi sunt uneori pacienţii veniţi pentru astfel de analize şi care îi consideră pe medicii de familie nişte simpli executanţi. „Doresc să mă adresez colegilor medici specialişti din ambulatorii (desigur dacă domniile lor îmi acceptă aroganţa ca eu, un biet şi anonim medic de familie, să mă cred coleg cu domniile lor) cu o observaţie şi o rugăminte personală (asta ca să nu fie înjuraţi şi alţi colegi, de astă dată fără îndoială, medici de familie pentru ce voi spune în continuare). Stimaţi specialişti mulţi dintre dumneavoastră au un obicei, (devemit, cred eu a doua natură) atunci când consultă un bolnav, (cu sau fără bilet de trimitere de la medicul de familie) să-i solicite pentru a doua consultaţie ”ANALIZE” fără să le numească cu specificarea CVAZIGENERALĂ ŞI EXPRESĂ, ”de la medicul de familie”. În această dimineaţă, la prima oră, am trăit ”plăcerea” ca doi pacienţi fără vreo acuză de sănătate vizibilă să intre în cabinet şi să-mi solicite, pe un ton imperativ, ”MI-A SPUS DOAMNA DOCTOR (evident specialistă din ambulatoriu) SĂ-MI DAŢI TRIMITERE LA ANALIZE”; la întrebarea mea (probabil puţin iritată) ”DESPRE CE ANALIZE ESTE VORBA” răspunsul a fost halucinant; ”TOATE”!!! Sigur că enervarea mea a crescut suficient ca să-mi strice toată ziua, dar ”m-am executat”, conştient fiind că bieţii oameni nu au nicio vină,; în mintea lor MEDICUL DE FAMILIE ESTE DOAR UN MEDIC SECOND-HAND A CĂRUI MENIRE ESTE SĂ EXECUTE ”ÎNTOCMAI ŞI LA TIMP” ORDINUL ”MARILOR” SPECIALIŞTI, singurii doctori cu adevărat. Cam aceasta este, din nefericire, relaţia dintre medicul de familie (întâmplător o specialitate cel puţin egală celorlalte) şi majoritatea celorlalţi specialişti motiv pentru care doresc să vă amintesc STIMAŢI SPECIALIŞTI că relaţia profesională între medicii de alte specialităţi (inclusiv medicina de familie deşi nu-mi place denumirea ”de familie ”, prefer generalist) se concretizează prin CONSULTUL INTERDISCIPLINAR iar Codul Deontologic al profesiei stabileşte clar că MEDICUL CARE PREIA UN PACIENT PRIN BILET DE TRIMITERE DE LA UN ALT MEDIC ARE DATORIA SĂ PREIA TOATE OBLIGAŢIILE CE DECURG DIN CONSULTAREA ŞI URMĂRIREA PACIENTULUI PÂNĂ LA REZOLVAREA ÎNTR-O MANIERĂ OARECARE A CAZULUI.
Îmchei prin a vă ruga ca, atunci când ne consideraţi NEDEMNI de un consult interdisciplinar, să vă faceţi treaba până acolo unde nu vă mai ”ajută” cunoştinţele profesionale sau curicula de specialitate şi să nu trimiteţi bolnavul la medicul de familie pentru a vă termina treaba.
Mulţumiri celor ce nu procedează aşa şi-i asigur de toată consideraţia şi respectul meu”, a transmis Mihai Moisescu, la postarea sa reacţionând şi alţi medici aflaţi în situaţii similare.

About autor