A patra ediţie a festivalului „Film în Sat” organizată de Cuzin Toma la Peştişani a debutat marţi seara fără ca de data aceasta să existe un sprijin financiar din partea autorităţilor. Lipsa banilor la buget a făcut ca festivalul să nu aibă susţine nici de la nivel local şi nici de la cel judeţean, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi. Efectul imediat a fost acela că spectatorii au trebuit să achite un bilet de acces de 15 lei/seară, chiar şi aşa strângându-se câteva sute de oameni care au fost alături de Cuzin Toma la debutul celei de-a patra ediţii a festivalului. „Dacă te gândeşti ce mai înseamnă 15 lei azi e chiar o nimica toată. Suma e una modică dacă ţinem cont că nu e doar filmul în sine, sunt şi concertele şi toată atmosfera de aici. Eu nu cred că cineva va avea ceva împotrivă pentru a plăti un astfel de bilet”, a spus unul dintre cei veniţi la festival. Iar de venit au venit oameni din diverse colţuri ale ţării, şi chiar din diverse state europene, mulţi dintre ei prinzându-se în hore în timpul spectacolului folcloric oferit de artista Olguţa Berbec. „Eu chiar am fost puţin mirată de invitaţia pe care am primit-o, am venit cu drag la festival fiindcă nu sunt tare departe de Peştişani şi întotdeauna mă bazez pe oameni, pe public fiindcă dintre toţi cei care vin trebuie să fie câţiva veniţi şi pentru mine şi eu mizez pe aceia şi iată că am avut şi aici parte de o surpriză plăcută”, a menţionat artista. Iar printre hore şi sârbe, spectatorii au menţionat că nu sunt aici pentru prima dată. „Este al patrulea an în care vin la Peştişani şi nu am fost doar aici. Am mers şi prin ţară pe unde s-a organizat festivalul acesta. Sunt din Severin şi îmi place tare mult. Mă uit la Firicel la orice apariţie a lui. Sunt la pensie şi cu astfel de ocazii mă pot relaxa cel mai bine”, a povestit unul dintre cei prezenţi. „Eu am venit din Germania. Sunt plecat din ţară de dinainte de 1990, iar acum am ajuns aici cu nişte prieteni din Arad care au mai fost la festival anul trecut şi mi-au zis că mă duc undeva unde e tare frumos. Îmi place foarte mult. Mi-a plăcut şi doamna aceea care a cântat muzică populară şi a scos oamenii la joc. E ceva fantastic ce se întâmplă aici, o să rămân cu amintiri frumoase”, a spus un turist. Printre cei care au ajuns la Peştişani pentru prima dată a fost şi regizorul Iura Luncaşu, care s-a declarat fascinat de festivalul lui Cuzin Toma. „Am umblat prin toată ţara asta, am filmat pe unde se poate şi nu se poate , dar aici nu ajunsesem nici măcar ca turist, dar sunt absolut impresionat. E fabulos. E un loc foarte frumos la poalele munţilor, lângă casa lui Brâncuşi. Am văzut aici şi pensiuni şi alte lucruri frumoase şi devine evident că se schimbă şi România rurală, nu doar cea de la oraş. Ideea festivalului mi se pare fascinant ce face Cuzin aici. Oamenii aceştia au fost uitaţi deja de nişte decenii, iar faptul că ne apropiem şi ne cunoaştem ne ajută să regăsim acest public pierdut. Putem face ceva şi pentru ei. Este admirabil ce reuşeşte Cuzin aici. Am avut o experienţă foarte plăcută cu acest festival. Am fost la toate ediţiile organizate vara aceasta şi în alte locaţii. Am tot promis că ajung şi la Peştişani şi acum am ajuns”, a precizat Iura Luncaşu. Invitat de onoare al festivalului a fost şi de data aceasta Irina Margareta Nistor, criticul de artă devenind un fel de om al locului dat fiind faptul că a fost prezentă şi la toată ediţiile anterioare. „Cuzin are atâta suflet încât cred că poate să înflăcăreze pe toată lumea. Public există, filme există, artişti există. Nu a dat nimeni bir cu fugiţii, mă refer la invitaţi, deşi nu e aşa de simplu să vii aici. Am făcut vreo cinci ore de la Bucureşti la Peştişani şi nu-mi pare deloc rău. Drumul e frumos şi plăcut. Îţi face bine când vii aici. Lumea te salută şi te întreabă dacă ai venit din nou şi se bucură. E mai mult decât orice acest zâmbet cu afecţiune al localnicilor. E foarte uşor să dispară, dar nu are cum să fie aşa. E locul de aici foarte special. Oamenii vin, stau până noaptea târziu şi pun întrebări. Sunt programe muzicale foarte variate, e pentru toată lumea, pentru a fi pe gusturile tuturor şi pentru a mai şi şlefui unele gusturi. Asta cred că e una din menirile lui Cuzin. Aşa cum joacă în „Las Fierbinţi”, dar a jucat şi în „Aferim” sau în „Duel în trei”, unde îl veţi descoperi altfel decât în toate celelalte filme. Cred că festivalul va merge mai departe.Există un public deja format, sunt oameni care pe net mă întrebau dacă merg la Peştişani. După anunţurile oficiale oamenii s-au bucurat să afle că vin la Peştişani. Aici e o energie aparte, care se transmite într-un anumit fel şi pe care nu o iei de la priză”, a spus Irina Margareta Nistor. Chiar dacă în prima seară nu a reuşit să mai strângă mii de oameni aşa cum s-a întâmplat anul trecut, de exemplu, Cuzin Toma rămâne optimist şi e convins că numărul spectatorilor va creşte până la finalul festivalului, un festival pe care şi-l doreşte în continuare unul internaţional la un moment dat. „Sunt oameni care au venit aici la fiecare ediţie, dar sunt şi care au fost şi la ediţiile din alte zone ale ţării, ceea ce mă bucură. Orice faci în viaţă e greu, dar dacă faci un lucru din suflet devine uşor. Pentru mine a fost uşor, pentru echipe a fost mai greu. E o bucurie că festivalul are un public fidel. Aici mare parte din cei prezenţi sunt turişti veniţi în special pentru festival şi pentru filme. Film în Sat devine acel brand la care te duci pentru că e Film în Sat. Nu contează ce e în program pentru că garantat va fi ceva de calitate. Asta e lupta mea. Nu a fost o luptă uşoară să păstrez calitatea şi nivelul valoric, dar suntem la al patrulea an şi mergem tot înainte. Aici am crescut, la Peştişani m-am format ca om şi aici vreau să mă întorc şi să trăiesc cât va vrea Dumnezeu. De aceea aici festivalul ţine 6 zile şi vreau să îl fac festival internaţional. Dacă se aşezau planetele devenea internaţional de anul acesta. Aveam două filme pe care nu le menţionez acum, aveam discuţii în Grecia, Franţa şi Polonia, dar poate rămâne pentru anul viitor. Acum suntem în austeritate, dar austeritatea nu va trece cât timp nu ne educăm şi nu ne cultivăm prin cultură. O să rămânem cu austeritatea. Totul ţine de nivelul cultural şi dacă nu investim în cultură ne dăm singuri la picioare. Nu o să trecem nişte de austeritate şi nici de încrâncenarea asta de a trăi de pe o zi pe alta”, a menţionat Cuzin Toma.
”Film în Sat”, ediţia organizată fără sprijinul autorităţilor!
– Posted on 22 August 2025Posted in: Arhiva



