„Crucea Sf Andrei”, fără rost?

La intrarea în municipiul Motru, dinspre comuna suburbană Meri, este o trecere la nivel de cale ferată, semnalizată corect cu Crucea Sf. Andrei, semn de circulaţie care obligă conducătorii auto să oprească din rulaj autovehiculele, indiferent de capacitate, marcă, tip etc, să se asigure, după care să pornească şi să traverseze. Pentru nerespectarea acestei prevederi/restricţii rutiere, şoferii sunt pasibili de amenzi şi chiar suspendarea permisului de conducere! Curios, însă, calea ferată, acolo, şi pe partea stângă şi pe cea dreaptă a drumului, este obturată de pământ şi bălării, ceea ce face, practic, imposibilă folosirea căii ferate de transport în acea zonă! Ne întrebăm, deci, aşa cum se întreabă şi se… închină de aşa încurcătură între semne de circulaţie şi starea căilor de rulare, şoferii, oare de ce nu se rezolvă situaţia? Poliţia, până mai antărţ, stătea – poate o va mai face –în zonă spre a amenda şoferii care nu respectau exact prevederea Codului rutier! Practic, amendau o situaţie paradoxală, în care adevărul era pe jumătate, iar Poliţia rutieră îl considera/consideră pe de-a întregul!
Ne întrebăm, aşadar, “Crucea Sf Andrei” ca semn rutier, acolo, la intrarea în Motru, mai are rost?
Dan Luncan

About autor