
Misiune extrem de dificilă pentru Ministerul Culturii de a găsi firma care să proiecteze lucrările de restaurare a operelor brâncuşiene de la Târgu Jiu, asta deşi în primăvară chiar ministrul Natalia Intotero a venit aici şi a oferit detalii despre demersurile făcute pentru găsirea unei astfel de firme. Acum ministerul se pregăteşte pentru a şasea licitaţie pe care o va organiza în ultimii doi ani, asta în timp ce, după ploile din ultima vreme, pe unele opere din Parcul Central, au început să crească muşchii, lucrările de întreţinere fiind necesare mai mult ca în alţi ani. Banca din piatră din apropierea Porţii Sărutului, cea din sud, este cea mai afectată de muşchii apăruţi pe ea după ploile abundente. Turiştii veniţi aici să vadă operele remarcă şi ei micile pete verzi, dar speră că autorităţile vor găsi soluţia cea mai eficientă pentru întreţinerea lucrărilor incluse de anul trecut în patrimoniul UNESCO. „Am venit de la Severin pentru că nu le mai văzusem de când eram mică. Atunci mi se păreau mari, acum mi se par mici. Parcul de la Coloană mi-a plăcut foarte mult, cel de aici parcă nu e aşa de îngrijit, iar despre opere ce să mai zic dacă a crescut muşchiul pe ele. A fost vremea asta cu multe ploi, dar mă gândesc că vor fi curăţate acum când o să vină căldura. Ar trebui mai bine întreţinute, mai ales că sunt în patrimoniul UNESCO”, a spus o turistă. Viceprimarul Adrian Tudor dă asigurări că autorităţile locale au banii necesari pentru a curăţa la timp operele, doar că vremea rea a încurcat planurile pe această temă. Şi mai trebuie parcurse şi nişte etape birocratice, după cum a menţionat viceprimaru. „Vremea a afectat toate monumentele de for public din România. Ploile sunt acide în ultimii ani, există astfel de studii şi ştim ce implică. Vremea asta ploioasă nu a permis intervenţia de desprăfuire şi biocidare care se face regulat, sperând acum că Ministerul Culturii, de fapt Comisia Naţională , va ţine cont că avem un proiect avizat de Comisia Naţională a Monumentelor, prin care facem în fiecare an desprăfuirile, am stabilit cum se procedează, să nu ne mai ceară din nou să facem alt proiect, aşa cum ne-a cerut anul trecut, că în România e posibil. Cum se îndreaptă vremea ne apucăm, dar aş menţiona şi că nu am făcut presiune până acum pentru a demara lucrările pentru că am aşteptat să vedem dacă intră în restaurare în cadrul proiectului scos la licitaţie de Institutul Naţional al Patrimoniului”, a menţionat Adrian Tudor. Deocamdată Ministerul Culturii nu reuşeşte să găsească firma care să proiecteze lucrările de restaurare, ceea ce complică un pic situaţia de la Târgu Jiu. Anul viitor va fi Anul Brâncuşi, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la naşterea marelui artist, iar nevoia redării strălucirii operelor de la Târgu Jiu e cu atât mai necesară în acest context. „Săptămâna aceasta va fi din nou reluată procedura de licitaţie E pentru a treia oară anul acesta. Ministerul a pus un buget de 70.000 de euro. Institutul Naţional al Patrimoniului se ocupă de proceduri. Dacă nici acum nu vine nimeni, după se va putea merge pe procedură simplificată, negociere directă. Nu cred că acesta a fost impedimentul pentru a se depune documentele necesare la licitaţie. Şi la negociere directă se cer documente. E o firmă din spaţiul european care ar fi dorit să participe la ultima licitaţie, dar, din păcate, din România nu au găsit niciun fel de colaborare din partea unor arhitecţi sau proiectanţi. Ar prefera să lucreze şi cu cineva de la noi şi sperăm că se va găsi această colaborare în cele din urmă”, a mai precizat viceprimarul Adrian Tudor.
Muşchii cresc, restaurarea operelor amânată la infinit!
– Posted on 28 May 2025Posted in: Arhiva


