Laboratorul mobil – locul de „joacă ştiinţifică” al copiilor!


Un laborator mobil în care pot fi făcute tot felul de experimente şi explicate diverse fenomene din natură este prezent zilele acestea la Târgu Jiu. Amenajat la Muzeul Judeţean, acesta a început deja să atragă copiii şi să le stârnească interesul pentru lucrurile pe care cei mici le pot întâlni aici. În spaţiul destul de limitat au loc, de regulă, maxim două clase, timpul pe care îl pot petrece copiii aici fiind de circa o oră. Primii care au participat s-au declarat extrem de încântaţi, iar organizatoarea laboratorului, o ieşeancă, a menţionat că entuziasmul celor mici este la fel în toată ţara, copiii fiind dornici să îşi explice unele lucruri din viaţa de zi cu zi. „Copiii sunt entuziaşti şi încântaţi să vadă tot felul de experimente pe care să le testeze, să interacţioneze cu tot felul de joculeţe, să pună mâna pe tot felul instalaţii, descoperă diverse lucruri şi se bucură că descoperă lucruri care sunt simple în realitatea de zi cu zi, iar aici sunt într-o formă mai complexă, specifică unul laborator. Entuziasmul copiilor este acelaşi în toate oraşele din ţară şi este cu atât mai mare cu cât copiii sunt mai mici. Apare o oarecare reticienţă la cei de vârstă mai mare, dar bucuria de a descoperi cât mai mult se vede la toate vârstele. Înţeleg foarte multe lucruri chiar de la vârste foarte mici, chiar dacă e vorba de principii complexe din fizică. Ei reuşesc să le înţeleagă de la vârste foarte mici, chiar de la 5-6 ani. Sunt lucruri practice care îi ajută să înţeleagă prin observaţie, să îşi pună întrebări despre cum se întâmplă ceva, de ce se întâmplă şi să le explice logic. Cred că cel mai mare beneficiu al laboratorului este că îi ajută pe copii să vadă lucruri şi să le înţeleagă logic pe baza observaţiilor pe care le fac ei”, a precizat Camelia Cojan, reprezentanta laboratorului mobil prezent până la sfârşitul săptămânii viitoare la muzeu.

About autor