Primăria cu zero costuri la factura de energie electrică!

O primărie din Gorj a reuşit să nu mai aibă cheltuieli cu facturile la energia electrică pe care o consumă, „minunea” fiind posibilă cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Edilul din Arcani, Aristică Coiculescu, spune că în urmă cu doi ani a luat decizia de a monta panouri fotovoltaice pe clădirile pe care le administrează, la vremea respectivă sediul primăriei fiind încă în lucru. Totul s-a făcut cu bani de la bugetul local, primăria devenind astfel şi prosumator, adică furnizor de energie în reţea. Iar acum încep să se vadă rezultatele acestor investiţii. „De la momentul în care au fost instalate şi puse în funcţiune panourile fotovoltaice nu mai avem niciun cost cu energia electrică. Avem şi statutul de prosumator şi avem şi rămânem şi cu bani în urma producţiei de energie obţinută de la aceste panouri. Acum în martie tocmai s-au împlinit doi ani de când suntem prosumatori şi aşteptăm să vedem cum se va face compensarea. E o sumă de vreo 60.000 de lei pe plus, sunt bani cu care vom rămâne la primărie şi cu care vom putea face, desigur, alte investiţii. Acesta este trendul – să ne folosim de aceste energii regenerabile pentru a scădea costurile de funcţionare”, afirmă edilul. În noul sediu al primăriei nimeni nu se poate plânge că este frig, deşi în clădire nu există nici calorifere şi nici sobe sau centrale termice. Toată încălzirea este prin podea, fiind asigurată de pompe de căldură care sunt funcţionale cu ajutorul energiei provenite de la panouri. Şi, aşa s-a ajuns ca iarna să fie la fel de cald în sediul primăriei ca vara. „Utilitatea panourilor o poate vedea oricine. Panourile instalate deja le folosim pentru funcţionarea sediului cel nou al primăriei. Avem totul pe energie electrică, avem sistem de încălzire pe pompe de căldură aer – apă, iar energia produsă ne e suficientă pentru a avea costuri zero pe funcţionarea primăriei. În interior, în sediu, şi când au fost minus 13 – 14 grade Celsius afară noi aveam undeva la 24-25 de grade, ceea ce e supersuficient şi costurile au fost zero. Am încercat oricât s-a putut să reducem costurile cât mai mult şi am ajuns la zero. La fel vrem să facem şi la clădirea şcolii aflată în reconstrucţie. Vom avea panouri cu pompe de căldură, cu încălzire prin pardoseală şi sperăm să fim şi acolo cu costuri zero”, mai declară Aristică Coiculescu. Şi pentru că panourile şi-au dovedit eficienţa, Primăria Arcani lucrează acum la un alt parc de panouri fotovoltaice, unul care să asigure o producţie de 100 kw. De aici ar urma să fie asigurat gratuit iluminatul în toată comuna şi chiar în restul clădirilor pe care autoritatea locală le are în administrare. „Avem în lucru acum un parc fotovoltaic pe Ministerul Energiei şi când îl vom pune în funcţiune sper să nu mai avem costuri nici cu iluminatul public şi nici cu clădirile primăriei. Acolo e vorba de o compensare, cât produci atât trebuie să consumi. În urma calculelor făcute, nu vom mai avea niciun cost cu energia. Parcul va fi de 100 kw, după cum ne-a reieşit din calcule în baza facturilor de pe ultimele 12 luni. Banii economisiţi vor merge la două spaţii de joacă pentru copii, plus alte investiţii aflate în derulare. Sunt bani care rămân la bugetul local. E un efort să faci aceste investiţii, mai ales că primul parc fotovoltaic, aflat deja în producţie, e finanţat de la bugetul local. Dar, acum, vedem că investiţia deja se amortizează, ceea ce ne determină să continuăm genul acesta de proiecte pentru că sunt doar în beneficiul comunităţii”, a mai precizat primarul din Arcani, una dintre cele mai mici localităţi din Gorj, dar care, prin astfel de investiţii, a reuşit să îşi echilibreze bugetul şi să scape de cheltuieli, reducând astfel şi gradul de poluare în natură prin folosirea unor surse de energie regenerabile.

About autor