Mare petrecere de Mărţişor la Tismana

Sute de doamne şi domnişoare au petrecut sâmbătă seara la un local din Tismana ziua de 1 Martie. Câţiva domni au reuşit şi ei să ia parte la petrecerea de Mărţişor, aceştia recunoscând că au fost în minoritate. Sârbele şi horele au fost jucate ore în şir, unele dintre sărbătorite recunoscând că nu au avut parte de astfel de petreceri în anii în care au fost la muncă în străinătate. Asta le-a făcut să se bucure şi mai mult că sunt acasă şi că se pot distra alături de cei dragi. „ Aproape 20 de ani am lucrat în Germania, dar îmi lipseau tradiţiile noastre. Se mai făceau hore româneşti şi ne plăceau, dar nu erau ca aici, la noi acasă. Acolo nu exista Mărţişor sau tradiţii pe care le avem noi şi de aceea am jucat cu foc toată seara pentru că de asta am revenit aici acasă, să mă bucur de aceste lucruri care pot părea mărunte când le ai. Le apreciezi atunci când nu mai sunt. Avem o ţară minunată şi trebuie să avem grijă de ea şi de tradiţiile pe care le-am moştenit pentru că sunt unice”, a mărturisit una dintre participantele la petrecere. „La noi în zonă se joacă foarte mult pentru că noi la Tismana aşa suntem, ne place jucatul şi cântatul. Ne place foarte mult muzica populară, mai ales că se ştie că suntem o zonă cu tradiţie. Aici şi-au găsit repertoriu şi aici au cântat pe scenă Maria Lătăreţu şi Maria Tănase, ca să dau doar două exemple celebre. Avem familia lui Geagu Cătăroiu, suntem o zonă bogată în folclor, iar noi ne bucurăm că putem duce mai departe aceste lucruri frumoase”, a mărturisit o altă participantă la petrecere. La petrecerea doamnelor au ajuns şi câţiva domni, aceştia fiind nevoiţi să recunoască faptul că au reprezentat o minoritate. „E foarte adevărat că bărbaţii sunt mult mai puţini la această petrecere şi, vrem nu vrem, trebuie să recunoaştem că suntem o minoritate. Doamnele au acaparat totul, dar nu e o problemă, important este să se simtă minunat şi cred că aceasta va fi o seară de care îşi vor aminti cu drag”, a spus unul dintre petrecăreţi. O doamnă mai în vârstă a explicat şi de ce au fost totuşi mai multe femei la petrecere, mai ales că fiecare a trebuit să îşi suporte consumaţia, costurile neafectând în vreun fel bugetul local. „Sunt multe doamne prezente pentru că le-au murit bărbaţii. Nu ştiu cum se face, dar sunt multe văduve. E bine că se distrează pentru că 1 Martie e o zi unică pentru fiecare femeie. Ştiţi vorba aceea, o viaţă avem şi pe aia trebuie să ne-o trăim”, a spus o localnică. Fiecare participantă la petrecere a primit din partea primarului Narcis Petre Remetea câte un mărţişor, edilul declarând că surprizele vor continua pentru femeile din Tismana şi de 8 Martie. „Mărţişorul este simbolul venirii primăverii, a primei zile din Martie, dar vreau să se ştie că pe data de 8 Martie vor împărţi flori la Tismana. Acum avem o petrecere făcută exact aşa cum este tradiţional la Tismana. Întotdeauna avem voie bună, bună dispoziţie, mâncare tradiţională şi o formaţie de excepţie, cu artişti apreciaţi din plin de cei prezenţi şi cărora le mulţumim pentru că ne-au făcut seara de neuitat”, a menţionat primarul din Tismana.

About autor