Luni, 24 februarie 2025, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează un spectacol special dedicat sărbătorii Dragobetelui, „Sărbătoarea iubirii la români”. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu, începând cu ora 18:00.
La eveniment sunt invitaţi să participe Grupul Privighetorile Gorjului, elevi ai Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Ansamblul de Datini şi Obiceiuri „Tisa” din Tismana, dar şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. Aceştia vor încânta publicul cu momente autentice de folclor, dansuri tradiţionale şi colinde care reflectă frumuseţea obiceiurilor gorjeneşti. Evenimentul promite să fie o adevărată incursiune în tradiţiile şi obiceiurile străvechi ale Gorjului, având ca scop promovarea valorilor culturale autentice, legate de iubire şi respect faţă de tradiţiile strămoşeşti. Evenimentul o să fie realizat în parteneriat cu Liga Femeilor Gorjene ”Arethia Tătărescu” care va acorda şi câteva premii pentru cuplurile tinere, dar şi care se pot lăuda cu mai zeci de ani de relaţie. Preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, dr. Sanda Michie, subliniază importanţa acestor cupluri stabile, care pot fi modele de urmat pentru tinerii aflaţi la început de drum în viaţă. Evenimentul o să fie prezentat de etnologul Pompiliu Ciolacu şi cunoscuta prezentatoare Codruţa Florescu.
Un moment deosebit va fi susţinut de Ansamblul de Datini şi Obiceiuri „Tisa” din Tismana, coordonat de profesor instructor Daniela Spineanu. În zona Gorjului, Dragobetele este considerat protectorul iubirii şi al tineretului, iar obiceiurile care se păstrează în această perioadă sunt pline de semnificaţie. Ansamblul „Tisa” va reconstitui cu migală şi autenticitate unele dintre cele mai frumoase obiceiuri tradiţionale legate de această sărbătoare. În trecut, tinerii din sate se adunau pe 24 februarie pentru a sărbători Dragobetele, iar în unele localităţi se organizau jocuri şi dansuri, iar fetele şi băieţii se întâlneau pentru a-şi declara dragostea.
Ansamblul „Tisa” va oferi publicului o prezentare a acestor tradiţii, dar şi dansuri şi cântece din repertoriul folcloric care marchează dragostea.
Vă invităm cu drag să participaţi la acest eveniment cultural deosebit, să redescoperiţi frumuseţea tradiţiilor de Dragobete şi să celebraţi împreună iubirea în cadrul unui spectacol care va aduce laolaltă tineretul şi oamenii de toate vârstele, într-o atmosferă de bucurie şi autenticitate.
Spectacol dedicat Dragobetelui la Colegiul Naţional Spiru Haret din Târgu Jiu
– Posted on 20 February 2025Posted in: Arhiva



