Rap Victor: Păstrătorul Muzicii Lăutăreşti Autentice

Comunicat de Presă

Crescut într-o familie de lăutari, Rap Victor a fost înconjurat de la o vârstă fragedă de sunetele viorii şi de armoniile care acompaniau cele mai frumoase momente din viaţa satului românesc.
Încă de mic, Victor a arătat un talent deosebit pentru vioară, instrument care i-a devenit partener de viaţă şi un mijloc de exprimare a sufletului. „Când eram copil, ascultam cum cântă tata şi unchii mei. Vioara era ca o a doua voce a lor, una care putea spune mai mult decât orice cuvânt,” îşi aminteşte Victor cu nostalgie.
Rap Victor este acum pensionar, după ce a lucrat toată viaţa ca pompier. Are doi băieţi. Unul cântă la vioară ca el, iar celălalt cântă vocal.
La doar câţiva ani după ce a început să cânte, Victor a intrat în rândurile ansamblului Doina Motrului, un simbol al tradiţiei lăutăreşti din Gorj. Cu acest grup a colindat întreaga ţară, purtând cu mândrie în sunetul viorii poveştile satului românesc şi energia lăutăriei autentice.
Turneele i-au oferit ocazia să vadă bucuria publicului, dar şi să înţeleagă responsabilitatea unui lăutar de a transmite mai departe această artă.„Oriunde mergeam, oamenii apreciau sinceritatea din muzica noastră. Lăutăria adevărată vorbeşte despre viaţă, despre bucurie şi necaz, iar asta nu se poate falsifica. E ca şi cum ai pune sufletul pe scenă,” spune Victor.
Astăzi, după decenii de carieră, Rap Victor continuă să cânte şi să lupte pentru păstrarea muzicii lăutăreşti pure. Spune că din păcate, muzica nu mai e la fel de apreciată. Mulţi tineri nici măcar nu mai ştiu ce înseamnă o doină sau o horă. În micul nostru interviu pentru revista Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj, respectiv revista Crinul Satelor, Rap Victor spune că din păcate, unele familii de lăutari au dispărut, urmaşii lor nu mai au continuatori. Se consideră printre ultimii lăutari autentici din Pârâul de Pripor şi spune că îşi doreşte din tot sufletul să nu dispară muzica lăutărească tradiţională.
Rap Victor consideră că muzica lăutărească are o valoare spirituală unică, una care „bucură sufletul şi îl înalţă.”
Pentru el, păstrarea acestei tradiţii este o datorie, atât faţă de înaintaşii săi, cât şi faţă de generaţiile viitoare. „Atât timp cât am putere să cânt, voi face tot ce pot să păstrez autenticitatea acestei muzici. Nu pentru faimă, ci pentru sufletul meu şi pentru cei care o ascultă cu inima deschisă.
În ciuda eforturilor sale, Victor mărturiseşte că este adesea dezamăgit de felul în care se respectă tradiţiile şi obiceiurile astazi.
O sa postam pe pagina de Facebook a CJCPCT Gorj micul interviu cu un lautar autentic deosebit de la Paraul de Pripor din Godinesti: RAP VICTOR

About autor