Lucrări de consolidare şi reabilitare, finalizate pe DJ 672 – comuna Godineşti

Consiliul Judeţean Gorj a finalizat obiectivul de investiţie „REFACERE PARTE CAROSABILĂ ŞI INFRASTRUCTURĂ DJ 672 – 0,7 KM, LOCALITATEA GODINEŞTI, JUDEŢUL GORJ”.
Pe lângă operaţiunile specifice de reabilitare, realizarea acestei investiţii a presupus şi efectuarea unor categorii de lucrări cu un grad de complexitate foarte ridicat, impunându-se, în primul rând, stabilizarea terenului precum şi a tronsonului de drum km 10+200 – km 10+900 din DJ 672.
Astfel, pe o lungime de 0,7 km aflată pe raza comunei Godineşti s-a intervenit pentru execuţia următoarelor categorii de lucrări:
 Consolidare:
– s-au executat 858 piloţi foraţi cu diametrul de 600 mm, lungime 8m, pe sectorul Km 10+200 –10+900;
- construire zid de sprijin tip FAP cu lungimea de 700 m, pe sectorul Km 10+200 – 10+900;
 Modernizare şi reabilitare structură rutieră:
- asfaltare parte carosabilă 2×3,0 m;
- realizare acostamente 2×1,0m consolidate cu asfalt având aceiaşi structură rutieră;
- refacerea structurii rutiere a inclus turnare 20 cm strat de formă de pământ stabilizat cu lianţi hidraulici, 30 cm fundaţie de balast, 20 cm strat de fundaţie din piatră spartă, 8 cm strat de legătură AB 31,5, 4 cm strat de uzură.
 Dispozitive de scurgerea apelor
- realizarea de accese la proprietăţi cu tub D=400 mm – 35 bucăţi;
- realizarea a 3 podeţe ovoidale cu structură metalică ondulată, km 10+210, km 10+487, km 10+624, prin fundare directă, deschidere 2,04 m, lungime 8m;
-construire şanţuri trapezoidale din beton de ciment, cu secţiune variabilă pe sectoarele Km 10+200 – 10+550 şi km 10+600 – 10+900, partea dreaptă;
- realizare rigolă carosabilă pe sectorul Km 10+550 – 10+600, partea dreaptă.
 Lucrări de siguranţa circulaţiei
-montare parapet metalic tip N2 L=442 ml;
- executare marcaje longitudinale L=2,100ml;
- montare indicatoare rutiere;
- montare borne hectometrice.
Valoarea finală a lucrărilor executate este de 13.004.501,87 lei cu T.V.A., finanţarea investiţiei fiind asigurată din bugetul propriu al judeţului Gorj.
Perioada de garanţie este de 60 de luni de la data semnării procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Consiliul Judeţean Gorj va continua lucrările de consolidare a drumului judeţean 672 de pe raza comunei Godineşti, în prezent fiind finalizată documentaţia tehnico-economică pentru demararea lucrărilor de şantier pentru 0,1 km de drum în zona Bisericii din satul Godineşti.
ECHIPA CONSILIULUI JUDEŢEAN GORJ

About autor