O nouă petrecere la Novaci – Festivalul Tocanului!

Gorjenii, dar şi turiştii aflaţi în trecere pe Transalpina la sfârşitul acestei săptămâni sunt aşteptaţi să participe la o nouă ediţie a Festivalului Tocanului ce a avut loc la Novaci. Festivalul este marcă înregistrată la O.S.I.M., după cum anunţă organizatorii şi se vrea a fi „sărbătoarea care promovează bunele practici ale crescătorilor de animale”. Elena Basarabă, directorul casei de cultură din localitate, a dat asigurări că voia bună şi produsele cu specific gastronomic local sunt cele care vor fi promovate la final de săptămână. „În centrul atenţiei vizitatorilor va fi pregătirea unor produse gastronomice cu specific local precum ”tocanul de oaie”, un preparat care pe cât este de simplu, pe atât este de gustos şi de căutat de către consumatori. Festivalul Tocanului” aduce în faţa publicului obiceiuri pierdute în negura anilor şi dezvăluie adevărata faţă a oamenilor munţilor, simpli, cu sentimentul sacru al apartenenţei la comunitate şi familie. Aşa cum a fost gândit, acest festival şi-a propus să promoveze tradiţiile specifice unei comunităţi cu origini păstoreşti în cadrul căreia familia este sacră iar alimentaţia sănătoasă nu este o poveste, deoarece gospodăriile localnicilor încă mai produc alimente de bază bio, pentru hrana populatiei. La Novaci, reţetele vechi de sute de ani sunt încă de actualitate în casa fiecărui localnic, mâncărurile gătite de gospodine fiind savurate cu plăcere nu doar de localnici ci şi de turişti. Acest festival se vrea a fi ALTFEL, deoarece personajele implicate sunt doar novăceni, atât pe scenă, cât şi la pregătitul vestitului TOCAN de oaie, care nu este nici tocănel, nici tocăniţă, nici tocătură, nici tochitură sau tocană, originalitatea produsului fiind şi motivul pentru care ”Tocanul de Novaci” este marcă înregistrată. Festivalul Tocanului va fi un eveniment de promovare cultural – turistică a Zonei Novaci – Rânca – Transalpina, cu novăceni, pentru sufletul novăcenilor de pretutindeni şi pentru iubitorii de tradiţii din toată ţara. Vor fi prezenţi cu tocan la vânzare doar ciobanii novăceni, proprietari de turme, grupaţi pe familii. Alături de ei vor fi prezenţi producătorii locali de cozonac, tăiţei, dulceaţă, sirop, plăcintă etc., toate, produse preparate în casă. În ziua festivalului la Novaci NU vor exista standuri cu produse industriale sau vestimentare de import şi nici produse second hand. Micii comercianţi cu tarabe prezenţi de obicei la târgul duminical si vânzătorii de vechituri vor lipsi total. În schimbul acestora vor exista: acel târg al producătorilor de tocan sau de alte produse pregătite “ca la mama acasă” şi un târg al meşterilor populari. Pentu o zi într-un an, la Novaci încercăm să ne întoarcem la origini. Dacă doriţi să ne cunoasteţi, să gustaţi renumitul tocan de oaie pregătit de către cei care cresc oile aşa cum au învăţat de la străbunici, dacă iubiti dansul şi cântecul păstoresc, VENIŢI LA NOVACI, duminică,13 octombrie 2024!”, a transmis Elena Basarabă. Conform acesteia, petrecerea va începe de sâmbătă seara, la ora 18.00, când, în cadrul programului folcloric vor urca pe scenă într-un spectacol de promovare alături de orchestra C-tin Stana, Elena Balan, peste 20 solişti cu origini novăcene, Grupul Vocal ”Nedeia” şi Grupul de Suflători ”Ion Lianu”. „Seara de 12 octombrie vrem să fie o seara dedicată tinerilor. După programul folcloric va urma un program cu muzică de tip urban, cu genuri muzicale actuale şi variate, în interpretarea
tinerilor membri ai formaţiei ACOUSTIC BOYZ, vedete lansate de emisiunea Românii au talent. Vă aşteptăm la Novaci, cu voie bună şi mult tocan”, a mai menţionat Elena Basarabă.

About autor