Pompierii militari continuă să fie solicitaţi zilnic pentru a stinge incendii de vegetaţie în diverse locuri din judeţ în care acestea se produc. Cea mai solicitantă intervenţie din acest punct de vedere a fost cea de la marginea Târgu Jiu, pe strada Ciorcârlău, în zona Iezureni, acolo unde încă de marţi după-amiază au ars peste 100 de hectare de vegetaţie uscată. Focul a cuprins şi arbori care într-o clipă s-au făcut scrum, degajările mari de fum fiind vizibile de la mare distanţă. La finalul zilei lupta pompierilor cu flăcările părea câştigată de aceştia, doar că, ieri dimineaţă focul s-a reaprins, iar militarii au fost solicitaţi din nou să intervină. Oamenii s-au trezit iarăşi în pericol după ce focul a reizbucnit într-o zonă cu vegetaţie uscată şi mult lăstăriş. „Toată lumea e panicată aici după ce a fost cu o zi înainte. Eu n-am dormit deloc, mi-a fost frică. Am avut emoţii mari că nu scăpăm pentru că focul a luat-o prin două părţi, a ajuns la o casă şi la câteva module şi de aici frica. Mai ales noaptea, nu ştii ce se poate întâmpla. A bătut vântul şi i-a mai schimbat direcţia, iar acum s-a aprins din nou miriştea asta. În prima casă nu stă nimeni, a scăpat pentru că au venit pompierii şi au stins la timp. Dar nu suntem scăpaţi de pericol pentru că tot mai fumegă în unele locuri şi e de ajuns o scânteie care să îl reaprindă iar”, a spus o localnică. Un vecin al acesteia care a scăpat să nu îi ia foc locuinţa doar pentru că pompierii au intervenit la timp a mărturisit că situaţia tuturor celor care stau în zona amintită este mai grea decât cea din Grecia. Lipsa apei la hidranţi e principala problemă şi de aici dificultatea cu care pompierii au putut să intervină pentru a stinge focul. „Mie mi-a luat foc pe aici, dar casa a scăpat pentru că au intervenit pompierii. Nici ei nu pot să stingă tot pentru că nu au hidranţi. Avem 3 sau 4 hidranţi pe aici pe stradă, dar nu e presiune în ei, deşi avem staţia de apă în apropiere. Ei ştiu că aici nu e presiune. Eu am o baltă aici şi au încercat pompierii să tragă apă, dar e numai nămol şi nu au putut să alimenteze de aici că dacă e secetă e nivelul redus. Când a ars atunci vă spun că mi-au trosnit şi tuburile la fântână, atât de mare a fost temperatura. Chestiunea este că pompierii muncesc, recunoştinţa noastră, dar nu au de unde să îşi ia apă ca să îşi facă treaba aşa cum ar trebui. Noi suntem aici mai rău ca în Grecia. Nu vine nimeni să verifice situaţia hidranţilor. Nu interesează pe nimeni treaba asta şi de aia ajungem la situaţii din astea. Suntem lipsiţi de apă, deşi avem surse în apropiere. Dacă ar ieşi unii din birouri şi ar veni aici să vadă care e situaţia cred că lucrurile nu ar fi stat aşa. Aici e agoniseala noastră şi munca fiecărui om şi nu interesează pe nimeni că totul se face scrum într-o clipă”, a spus un localnic. Oamenii nu au stat însă să se vaite sau să aştepte doar intervenţia pompierilor. Au luat găleţile, au tras apă cu furtunul, la presiune mică, e drept, şi au încercat să stingă şi ei focarele la care au avut acces. „A fost o stână aici, avea omul depozitul cu furaje pentru iarnă, s-a făcut scrum, dar am încercat să ajutăm şi noi la stingerea focului. Seara părea lichidat totul, dar de dimineaţă s-a reaprins. E totul uscat şi e de ajuns să rămână un tăciune pe undeva şi să sufle un pic vântul că totul se reaprinde şi o luăm de la capăt. Am luat găleţile, am cărat şi noi cât am putut, am întins şi furtunul pe calea ferată ca să stingem măcar pe aici pe margine că dacă trece dincolo de calea ferată se duce în partea cealaltă şi va fi prăpăd apoi la case şi gospodării”, a menţionat un alt localnic. Oamenii în vârstă spun că niciodată nu au avut parte de aşa necaz în zona. „Nu a fost la noi niciodată aşa ceva. Nici nu am văzut atâta pârjol. Bine că nu sunt oameni răniţi sau case arse”, a spus omul. Pentru pompieri intervenţia de la Iezureni-Ciocârlău e cea mai de amploare. ISU Gorj a trebuit să mobilizeze aici resurse suplimentare, mulţi militari fiind luaţi de acasă din timpul liber şi trimişi la intervenţie pentru ca focul să nu ajungă la casele localnicilor. „ Iniţial, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, echipajele de intervenţie constatând că incendiul se manifesta pe o suprafaţă foarte mare, fiind în pericol locuinţele din apropiere. Pentru gestionarea eficientă a situaţiei, au fost suplimentate progresiv echipajele de intervenţie ajungându-se să se intervină cu 10 autospeciale de stingere şi peste 50 de pompieri. Am fost nevoiţi să creştem capacitatea de intervenţie a instituţiei, în sensul că au fost chemaţi la serviciu colegii aflaţi în turele libere pentru a putea face faţă şi celorlalte situaţii de urgenţă pe care exista posibilitatea să fim nevoiţi să le gestionăm. Au ars aproximativ 100 de hectare de vegetaţie uscată, două autoturisme dezafectate aflate în prelungirea curţii unui localnic, dar şi o anexă în care erau depozitate furaje. Cel mai important este, însă, că am reuşit să salvăm locuinţele oamenilor, care panicaţi, au efectuat peste 20 de apeluri prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112”, a menţionat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Lupta cu incendiile continuă în Gorj! Sute de hectare făcute scrum!
– Posted on 13 October 2024Posted in: Arhiva



