Câteva sute de membri ai mai multor ansambluri folclorice din câteva state europene sunt prezenţi zilele acestea la Târgu Jiu la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor. Aceştia vor putea fi urmăriţi evoluând pe scena din centrul oraşului, la care accesul este liber. Luni seara, la festivitatea de deschidere au fost prezenţi sute de oameni, inclusiv turişti aflaţi în vacanţă la Târgu Jiu. Echipele de dansatori au defilat pe zona pietonală din centrul municipiului, turiştii aflaţi la mesele teraselor din zonă lăsând mâncarea deoparte pentru a se ridica şi a-i aplauda pe membrii ansamblurilor. „E foarte frumos organizat totul. Nu ne aşteptam ca în timp ce stăm la masă aici la terasă să treacă atâtea formaţii prin faţa noastră. Merită toate aplauzele”, a spus unul dintre turişti. Un altul a menţionat că va veni la toate spectacolele ce vor avea loc în următoarele seri. „Doar ce am ajuns în oraş şi avem în plan să stăm câteva zile. Acum dacă tot ne-am întâlnit cu ansamblurile pe aici şi am aflat că vor fi spectacole vă daţi seama că ne-am făcut deja un program nou şi o să venim să le urmărim. Prima impresie este frumoasă”, a menţionat un alt turist. Festivitatea de deschidere a festivalului i-a încântat şi pe oamenii locului, unii dintre ei fiind spectatori şi la ediţiile anterioare. „Este o ocazie rară să vedem atâtea formaţii la un loc din ţări diferite. Sunt stiluri diferite pe care le putem vedea aici la noi acasă. Putem să ne destindem, să avem o seară culturală la Târgu Jiu sau chiar mai multe şi mă bucur că i-am prins aici pentru că am fost şi la ediţia de anul trecut şi mi-au plăcut tare mult şi formaţiile de atunci”, a menţionat un gorjean. România este prezentă la festival cu formaţii din mai multe zone, pe scenă urcând Ansamblul Doina Gorjului, inclusiv juniorii ansamblului, dar şi membrii grupurilor de la Novaci şi Ponoarele, din Mehedinţi. Cei care au cucerit publicul cu povestea lor au fost însă membrii ansamblului Vatra, din Torino. Acesta este format din dansatori români şi basarabeni din Republica Moldova pe care pasiunea pentru jocul popular i-a reunit, indiferent de profesia de zi cu zi pe care o are fiecare în Italia. „În Torino eu lucrez ca sudor, dar nu asta contează pentru că fiecare are meseria lui. Muncim acolo, trăim acolo de ani de zile şi pasiunea pentru dansurile noastre de acasă ne-a reunit în acest ansamblu”, a spus unul dintre dansatorii de la „Vatra”. Directorul acestui ansamblu, Iulie Răileanu, a precizat că nu mai puţin de 300 de români de pe cele două maluri ale Prutului dansează în cadrul „Vatra”. „Acum la festival la Târgu Jiu am venit cu o formaţie care include 35 de dansatori, dar la Torino suntem mult mai mulţi. Aici vom reprezenta mai multe zone folclorice ale României”, a spus acesta. Festivitatea de deschidere a festivalului a inclus şi intonarea imnurilor naţionale ale tuturor ţărilor care au reprezentanţi la Târgu Jiu cu această ocazie. Pe scenă au urcat ansambluri din Turcia, Serbia, Bulgaria, Polonia, Slovacia şi Macedonia de Nord. Fiecare ansamblu prezintă costume populare tradiţionale din zonele din care provine, unele costume presupunând haine destul de groase şi destul de greu de purtat pe aceste temperaturi extrem de ridicate. Dansatorii au transpirat la greu în ele, dar le-au purtat cu mândrie, pentru a le arăta tuturor celor veniţi în centrul oraşului pentru a-i urmări pe scenă. Director al festivalului este Gheorghe Porumbel, director al Ansamblului Profesionist Doina Gorjului. El i-a urmărit cu mare atenţie şi pe dansatorii din ograda sa, dar şi pe cei veniţi din străinătate, fiind foarte încântat de spăectacolul realizat de toţi cei care au urcat pe scenă. „Mie îmi sunt toţi la fel de dragi şi toţi sunt bineveniţi aici la Târgu Jiu şi sunt convins că lucrul acesta e valabil nu doar pentru mine, ci şi din partea tuturor gorjenilor prezenţi în public. Cred că nu greşesc dacă spun că pe parcursul acestui festival capitala folclorului din România se va muta aici la Târgu Jiu, Acasă la Brâncuşi, aşa cum este şi intitulat acest festival internaţional”, a precizat directorul Gheorghe Porumbel. Spectacolele programate să aibă loc pe scena din centrul oraşului vor avea loc în fiecare seară , până joi, inclusiv, ora de începere fiind 19.30. Accesul este gratuit, iar interacţiunea cu membrii ansamblurilor folclorice este extrem de uşor de realizat.
Festivalul Internaţional de Folclor, la a XIX-a ediţie!
Posted in: Arhiva
– Posted on 9 September 2024