Aproape o mie de oameni au venit marţi seara la Peştişani pentru a urmări debutul celei de-a treia ediţii a festivalului „Film în sat” pe care actorul Cuzin Toma îl organizează aici. Artistul revine ăn fiecare vară în locurile în care a copilărit şi reuşeşte să atragă cu acest festival oameni care, altfel, poate nu ar fi văzut niciodată un film în aer liber şi, cel mai important, producţii româneşti de top şi proaspăt intrate pe piaţă. În această seară, de exemplu, va fi premiera naţională la „Moromeţii 3”, poate cel mai aşteptat film românesc al anului. În prima seară a festivalului a rulat „Libertate”, înainte fiind difuzat documentarul „Documentul 56”, în care are o apariţie scurtă şi criticul de artă Irina Margareta Nistor, prezentă şi ea la Peştişani pe parcursul acestei săptămâni. Recunoscută de toată lumea şi prezentă şi la ediţiile anterioare, aceasta a menţionat, mai în glumă, mai în serios, că mai are un pic şi îşi scoate buletin de Peştişani, ea remarcând numărul mare al celor veniţi în prima seară de festival. „Am fost şi la ediţiile anterioare şi poate mai am un pic şi merg şi la vot aici. Îmbucurător este că sunt atât de mulţi oameni pentru o seară de marţi. Sunt foarte mulţi turişti, chiar şi eu am venit aici împreună cu un francez de la Cannes şi un american. În ceea ce priveşte apariţia mea în film, pot să vă spun că filmările s-au făcut în perioada pandemiei. Am filmat la Snagov cu nişte actori foarte mari, inclusiv străini, dar şi cu Ştefan Iancu, un actor colosal, care are rol şi în ”Libertate”. Am jucat şi în alte filme, dar în roluri mici”, a spus criticul de artă a cărei voce o recunoaşte toată lumea. Recunoscuţi au fost şi membrii Tarafului Caliu de la Clejani, cei care l-au fermecat în trecut inclusiv pe starul american Jhonny Depp. Ei au cântat în stilul propriu şi eu reuşit să îi facă pe oameni să danseze, unii dintre aceştia venind de la mii de kilometri distanţă pentru a-I urmări. „Din Belgia am venit aici. Am aflat că vor concerta şi că spun că dacă mediatizarea la festival ar fi fost făcută mai din timp ar fi venit mult mai mulţi oameni. Păi în Belgia cred că taraful acesta e mai apreciat ca în România. Cântă foarte frumos. Sunt excepţionali. Mă miră că nu sunt mai mulţi oameni care să îi asculte mai ales că totul e gratis şi e organizat în cadrul acesta natural extraordinar de frumos. Eu sunt foarte încântată că am putut să îi văd cântând aici”, a spus o turistă. Un spaniol care are iubita româncă s-a declarat şi el fan al celor de la Caliu. „E prima oară când am auzit de acest festival, dar mă bucur că am avut norocul să vedem trupa Caliu cântând pe viu aici. Eu îi consider cei mai buni muzicieni pe care îi are România. Oriunde în lume cred că se ştie despre ei, iar faptul că organizatorii festivalului i-au adus aici mi se pare şi mai frumos”, a spus turistul. O dată cu festivalul de la Peştişani a crescut şi numărul turiştilor veniţi aici pentru a vedea concertele şi filmele. Maşini cu numere din diverse judeţe ale ţării puteau fi văzute în parcarea amenajată în zonă, turiştii declarându-se foarte bucuroşi că au avut parte de un astfel de eveniment. „Din Arad am venit. Suntem cazaţi la Runcu într-o locaţie foarte mişto şi cei de acolo ne-au spus că începe festivalul. Auzisem ceva, dar nu ştiam prea multe. E superb, inclusiv concertul cu cei de la Caliu. Vă spun, am avut o seară cum nu am sperat. Gorjul ne-a impresionat. Vom reveni şi anul viitor, acum chiar o să urmărim când se ţine ediţia de anul viitor ca să ne închiriem camere din timp”, a spus un turist. Evident că au fost prezenţi şi spectatori din diverse colţuri ale Gorjului, inclusiv localnici din Peştişani care, de data aceasta, au trebuit să constate că nu prea mai sunt doar ei în public, aşa cum era la începutul festivalului. „Sunt mulţi oameni pe care nu îi cunosc. M-am văzut cu Cuzin, care e de-al nostru, am vorbit cu el un pic, dar pe alţii de pe aici de pe la noi nu i-am întâlnit. Sunt mulţi, cred că vreo trei sferturi, veniţi din alte judeţe. Dar e bine că vin turişti la noi în sat pentru că au ce să vadă. Îl aveam pe Brâncuşi, acum pot să vadă şi filme şi muzică bună. Bravo pentru Cuzin că a reuşit să facă aşa ceva aici la noi la Peştişani”. Toma Cuzin s-a declarat şi el bucuros că oamenii au venit în număr mare să vadă filmele proiectate în aer liber şi că festivalul reuşeşte să atragă turişti din ce în ce mai mulţi, el ţinând să îi mulţumească primarului Cosmin Pigui pentru că l-a susţinut atunci când puţini îi dădeau şanse de reuşită cu acest festival. „Festivalul creşte de la an la an şi ceea ce mă bucură cel mai mult este peste 80% din cei prezenţi la deschiderea festivalului în această seară sunt persoane venite din altă parte. Sper ca până duminică seara să fie din ce în ce mai mulţi, mai ales pe final de săptămână, când oamenii au şi mai mult timp liber pentru a fi alături de noi”, a precizat artistul, intrarea la festival fiind liberă.
Succes neaşteptat pentru prima seară la „Film în sat”!
Posted in: Arhiva
– Posted on 9 September 2024