August, luna de coşmar pentru salvatorii montani!

Salvamont România lansează campania „minus 1”, o campanie prin care speră ca la sfârşitul lunii august numărul celor accidentaţi sau chiar decedaţi pe munte să fie mai mic măcar cu o persoană în comparaţie cu cifrele anului trecut. Prima zi din August este şi Ziua Salvamontm dar şi ziua în care începe cea mai grea lună pentru salvatorii montani. Conform lui Sabin Cornoiu, şef Salvamont România, în această lună sunt înregistrate cele mai multe intervenţii la care salvatorii montani sunt solicitaţi să intervină. Iar cifrele lui august 2023 arată că 14 turişti şi-au pierdut viaţa, 751 au fost accidentaţi pe munte, iar alţi 216 au fost predaţi ambulanţelor sau preluaţi cu elicopterele SMURD pentru a fi transportaţi la spital şi a primi îngrijiri medicale. „Salvamont România lansează campania ”minus 1” prin care ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră, să facem in luna August un pas mic, poate cel mai mic posibil, şi să reducem numărul de accidente pe munte , de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanţele SAJ , SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV şi de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană. De peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente creşte constant şi îngrijorător şi acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toţi. Luna august fiind cea mai grea lună din an pentru salvatorii montani, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte şi cu cel mai ridicat grad de dificultate, a fost declarată de salvamontişti “Luna responsabilităţii pe munte – Luna Salvamont România” , iar ziua cu care începe această lună fiind declarată de oameni muntelui ” Ziua naţională Salvamont România”. Fiţi alături de Salvamont România în campania ”minus 1” şi haideţi să câştigăm împreună măcar un zâmbet pe faţa unui turist, a familiei şi prietenilor lui”, a transmis Sabin Cornoiu. Acesta le-a cerut prietenilor Salvamont ca pe reţelele de socializare să prezinte propriile sfaturi care le-ar putea fi de folos altora şi care vin în urma unor experienţe personale. „Vă invitam să lăsaţi, în comentariile postărilor noastre, sfaturi din experienţa dumneavoastră montană, sfaturi pe care consideraţi că este bine să le cuprindem în recomandările noastre şi care să fie de folos celor care merg pe munte. Completaţi aceste recomandări cu experienţa dumneavoastră, distribuiţi-le, aplicaţi-le şi fiţi salvatorul din umbra care luptă alături de Salvamont Romania pentru un munte mai sigur şi pentru reducerea numărului de accidente pe munte! Fiţi alături de Salvamont Romania în campania de reducere a accidentelor montane pe munte şi de înlocuire cu zâmbet a tristeţii de pe feţele celor peste 7000 de oameni pe care ii salvam anual! Pentru că în ultimii ani înregistrăm o creştere îngrijorător de mare de a numărului de accidente pe munte o sa vă prezentam, în fiecare zi, recomandari pentru turismul montan , recomandari ce pot fi consultate şi pe pagina web.salvamontromania.ro”, a mai transmis Sabin Cornoiu.

About autor