Circulaţie întreruptă parţial în Defileu! Se îndepărtează pietrele periculoase!

Traficul rutier prin Defileul Jiului se desfăşoara zilele acestea în reprize, şoferii aflaţi în tranzit pe aici fiind nevoiţi să oprească pentru câteva minute. Ei sunt traşi pe dreapta pentru ca alpiniştii utilitari să poată urca pe stânci ca să îndepărteze bucăţile de rocă ce stau să pice şi care pot deveni periculoase oricând, aşa cum s-a tot întâmplat de-a lungul anilor. Firma care s-a ocupat şi anul trecut şi se va ocupa şi în următorii doi ani de operaţiunile de rănguire din Defileu e prezentă zilele acestea pe tronsonul de 30 de kilometri ce face legătura între Bumbeşti Jiu şi Petroşani. Cei care lucrează la intervenţiile respective spun că au urcat şi 200 de metri pe versant pentru a doborî bucăţi de stâncă al căror volum era şi cât al unui autoturism. „Noi mergem acolo sus ca să eliberăm bolovanii care stau să cadă şi care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Este o acţiune preventivă pentru a nu avea loc accidente, deşi acestea tot se produc din când în când. Am urcat şi până la 200 de metri. În zona în care un domn a murit acum doi ani am fost la o astfel de înălţime şi am găsit un fag care căzuse peste nişte stânci, iar de acolo a părăvălit toate stâncile pe şosea. Aşa s-a întâmplat şi acel eveniment nefericit. Sunt bucăţi mari de piatră pe care noi le găsim şi care uneori sunt şi cât o maşină. De cele mai multe ori sunt instabile. Noi doar le atingem cu ranga şi imediat se rostogolesc. Nu avem treabă cu bolovanii bine fixaţi, doar pietrele periculoase le avem în vedere. Sunt şi poteci ale animalelor sălbatice pe sus pe deasupra drumului şi acolo se întâmplă situaţii neprevăzute. Ajunge o pietricică pe o astfel de potecă, trece animalul pe acolo şi o împinge mai departe şi astfel ajunge pe drum. Astea sunt situaţii neprevăzute, pe care le-am întâlnit şi pe Transalpina, şi pe Transfăgărăşan sau în Clisura Dunării, în zone în care am avut lucrări similare”, a menţionat Marius Ilieş, reprezentant al firmei care efectuează lucrările în Defileu în această perioadă. Şoferii traşi pe dreapta, mai ales cei care tranzitează frecvent zona, spun că întâlnesc deseori pietre pe carosabil şi de fiecare dată speră să nu fie loviţi de astfel de bucăţi desprinse de pe versanţi. „Este o porţiune de drum foarte priculoasă. Merg mult cu autocamionul şi trec la 2-3 zile pe aici. Am întâlnit şi bucăţi mai mari de stâncă, nu doar pietre căzute pe carosabil. Erau maşini care aveau cauciucurile tăiate, ceea ce înseamnă că există riscuri pe drumul acesta. Drumul e foarte circulat, e foarte îngust şi mereu văd pietre pe anumite porţiuni din şosea, deci mereu e nevoie de atenţie sporită şi chiar de noroc”, a spus unul dintre şoferi. Un altul a mărturisit că a pierdut două cauciucuri într-o singură zi după ce nu a mai avut cum să evite astfel de pietre ascuţite ajunse pe carosabil. „Aveam anvelope noi nouţe, atunci le pusesem pentru sezonul de vară, şi mergeam în spatele unui tir şi cum tirul e mare, el a trecut peste pietre. Aveam o distanţă apreciabilă în spatele lui dar tot nu am putut să le evit. Mi-a tăiat pe partea dreaptă ambele pneuri, am pierdut atunci o zi întreagă, plus pagubele, că a trebuit să cumpăr altele, nu a fost deloc o situaţie plăcută”, a spus şoferul unui autoturism din Hunedoara. Coada care se formează în timpul pauzelor impuse de acţiunile de rănguire ajunge să numere şi câteva zeci de maşini, în funcţie de traficul de moment, iar printre cei nevoiţi să aştepte se află şi şoferi mult mai grăbiţi. „Nu înţeleg de ce ne-au oprit şi ne ţin aici. Aduc doar o mână de muncitori, în loc să fie 10 sau chiar şi mai mulţi şi să facă treaba mai repede. Eu trebuie să ajung la spital la Petroşani, am pe cineva în operaţie acolo, chiar nu înţeleg de ce ne-au oprit. Dacă e o urgenţă chiar nu se poate trece?”, a întrebat nedumerit un şofer în faţa căruia alpiniştii utilitari strângeau cât puteau de repede bucăţile de rocă ajunse pe carosabil. Dar chiar şi în urma acţiunilor de rănguire din aceste zile, şoferilor li se reaminteşte că pericolul căderii de pietre persistă şi este permanent, de aici şi nevoia de atenţie sporită pentru a evita eventuale pericole. „Este un contract cadru pe 4 ani de zile şi am dat comandă la firma specializată în astfel de lucrări pentru a acoperi tot sectorul de Defileu de verificat. Aşa cum noi facem zilnic verificarea stării carosabilului, la fel şi alpiniştii utilitari fac revizia pe versant. Colegii care fac revizia drumului nu pot să vadă ce se află pe versant, sunt zone ascunse, cu vegetaţie şi de aici nevoia de alpinişti utilitari. Ei fac verificările şi unde sunt riscuri intervin şi doboară bucăţile de rocă sau copacii care riscă să cadă pe şosea. Astfel, încercăm să ne asigurăm că nu vor fi probleme în viitor, dar, atenţi, asta nu îndeamnă că totul este 100% sigur. În urma unor ploi, viituri, furtuni sau chiar a traversării zonei de către animalele sălbatice pot să apară căderi de pietre oricând”, a menţionat Cristi Tudor, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.

About autor