Un gorjean de 58 de ani plecat în drumeţie prin pădurile din judeţul Vâlcea a reuşit să se rătăcească, fiind nevoit să ceară ajutorul echipelor de prim-ajutor, mai ales că ziua era pe sfârşite şi se apropia seara. Jandarmii au fost cei care l-au reperat repede, aceştia dându-şi seama unde se află în baza indiciilor primite de la cel rătăcit. Până să îşi dea seama că trebuie să sune la 112, bărbatul a mers câţiva kilometri buni pe un drum forestier, dar tot nu a ajuns într-o locaţie în care să fie în siguranţă până când nu a cerut ajutorul salvatorilor. „Turistul, epuizat şi speriat, a sunat la numărul de urgenţă 112, semnalând că s-a rătăcit în timp ce se deplasa din localitatea Frăsinei către staţiunea Băile Olăneşti, unde era cazat. Acesta a ales un drum forestier şi a parcurs aproximativ 7 kilometri, ajungând într-o zonă înconjurată de stânci şi pădure, de unde nu ştia să găsească un drum principal. Echipajele de intervenţie au reuşit să ia legătura telefonică cu turistul şi să stabilească un punct de reper. Datorită cunoaşterii zonei, forţele de ordine au reuşit să-l localizeze într-un timp scurt. Rezultatul intervenţiei a fost unul pozitiv, turistul fiind găsit în siguranţă şi fără a necesita îngrijiri medicale. Ulterior evenimentului, acesta a declarat jandarmilor vâlceni că va fi mai precaut şi nu va mai merge pe trasee necunoscute pentru a evita situaţii similare în viitor”, au comunicat jandarmii din judeţul vecin.
Gorjean rătăcit prin pădurile din Vâlcea
Posted in: Arhiva
– Posted on 4 April 2024