Expoziţie la CJCPCT Gorj: “De la Brâncuşi am învăţat arta să cânte”

“De la Brâncuşi am învăţat arta să cânte” este o nouă expoziţie organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj la sala „Florin Isuf”. Veţi putea admira lucrări semnate de către sculptorul Costel Păun, pictorul Elian Băcilă şi managerul CJCPCT, Gorj Pompiliu Ciolacu.
Expoziţia se doreşte a fi un omagiu adus marelui sculptor, Constantin Brâncuşi, pentru care arta tradiţională gorjenească a fost, de asemenea, o sursă de inspiraţie.
Sculptorul din Teleorman, Costel Păun nu este la prima expoziţie la Sala „Florin Isuf” din Târgu Jiu.
Iată ce spunea artistul: “înainte de a începe o lucrare stau în jurul pietrei mele şi văd ce vrea să îmi spună. Uneori eu vin cu o idee dar ea cere altceva, se contopesc ideile şi apoi totul decurge de la sine. Piatra înseamnă eternitate, tinereţe, forţă, istorie şi religie.”
Elian Băcilă, pictorul de negru al României, are o lucrare expusă la Casa Albă. Şi, mai mult decât atât, a primit o scrisoare de mulţumire pentru tablou chiar de la Preşedintele Americii, Joe Biden în iunie 2021.
“De ce pictorul de negru?
Negrul este foarte modern, negru are autoritate, pe mine mă linişteşte. Eu numesc pictura abstractă frumuseţea ascunsă a artei. “Pictorul de negru” mi-a spus prima oară maestrul meu care m-a şi descoperit, maestrul Virgil Cojocarul, pentru că pictez doar în negru.”
Băcilă este primul artist român care a pictat negru pe negru; el operează cu conceptele de negru absolut şi negru luminos. Lucrările sale au fost expuse atât în ţară, cât şi în străinătate, intrând în colecţia Casei Albe, a Muzeului Naţional Cotroceni şi a Muzeului de Artă Modernă şi Contemporană Pavel Şuşară, precum şi în colecţii private din România, Franţa, Olanda, SUA, Japonia, Vatican.
Managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj va fi prezent în cadrul expoziţiei cu furci de tors. Modelele prezentate la sala “Florin Isuf” sunt din Mărginimea Sibiului şi din judeţul Gorj. Pompiliu Ciolacu este şi profesor la Palatul Copiilor şi spune că îi învaţă pe elevi importanţa acestor piese. Chiar dacă în procesul torsului furca este o piesă statică pe lângă fus, ea este un obiect care iese în evidenţă când este folosit. Artistul a încercat mereu să readucă în atenţia privitorilor frumuseţea obiectelor tradiţionale din lemn, ce altădată se găseau în gospodăria fiecărui gorjean.
Etnograful Pompiliu Ciolacu a sculptat cu mulţi ani în urmă şi chipul lui Constantin Brâncuşi, iar lucrarea a fost expusă la Primăria oraşului Ţicleni.
Vă aşteptăm la vernisarea expoziţiei “De la Brâncuşi am învăţat arta să cânte”, joi 15 februarie 2024, de la ora 14.00, la sala “Florin Isuf” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Daniela Gapşea, purtător de cuvânt CJCPCT Gorj, 0762701136

About autor