Peste 100 de novăceni vor să îşi deschidă puncte gastronomice locale

Cursurile desfăşurate săptămâna trecută la Novaci pentru cei interesaţi să îşi deschidă un punct gastronomic local (PGL) a stârnit interesul multor localnici. Cifrele oficiale prezentate după finalizarea cursurilor ţinute la primul PGL deschis în Gorj, cel al băciţei Mărioara Băbu, arată că peste 100 de localnici au de gând să îşi deschidă astfel de mici afaceri. Cursuri de acest gen vor avea loc în perioada următoare şi la Polovragi şi Baia de Fier, alte zone cu potenţial turistic, în trecut acestea fiind organizate şi la Peştişani. Bilanţul întâlnirilor de la Novaci arată că există un mare interes din partea localnicilor, mai ales că participarea la cursuri este gratuită, iar diploma oferită de organizatori, Ministerul Agriculturii şi Agenţia Naţională a Zonei Montane, le dă posibilitatea cursanţilor să facă dovada că au cunoştinţele necesare pentru a putea deschide un astfel de PGL. Primarul Dumitru Leuştean a fost şi el prezent şi i-a îndemnat pe oameni să se implice în astfel de mici afaceri, mai ales că în zonă există Transalpina, care este un adevărat magnet pentru turişti. „Punctele gastronomice locale pot deveni o afacere de familie, care, pe viitor poate aduce beneficii financiare frumoase, atât gospodarilor care le înfiinţează, cât şi întregii comunităţi. În calitate de primar al oraşului Novaci, îndemn novăcenii să îşi deschidă cât mai multe puncte gastronomice locale, să facă demersurile necesare pentru ca vara turistică 2024 să ne găsească pregătiţi, a atrage vizitatorii printr-o excepţională ofertă gastronomică locală. Ar fi un lucru senzaţional să devenim localitatea cu cele mai multe puncte gastronomice din ţară, ţinând cont de numărul mare de novăceni care au participat la recentele cursuri ţinute la Novaci de către Agenţia Naţională a Zonei Montane şi de către Ministerul Agriculturii, dar şi de faptul că primul punct gastronomic local din Gorj a fost înfiinţat de o novăceancă, băciţa Marioara. Poziţia geografică ne avantajează. Oraşul Novaci este străbătut de Transalpina, iar călătorii aflaţi în tranzit sau cazaţi la pensiunile din zonă trebuie să se bucure de ospitalitatea şi de calitatea produselor gastronomice pregătite în gospodăriile populaţiei” , a transmis primarul Dumitru Leuştean. La cursuri au fost prezenţi nu doar gorjeni, ci şi persoane interesate de acest gen de afaceri din alte judeţe, precum Sibiu, Alba, Arad şi Vâlcea.

About autor