Duminică a fost ultima zi în care câteva sute de români au mai putut să viziteze expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” organizată la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara încă de la sfârşitul lunii septembrie. Dacă organizatorii ar fi reuşit prelungirea acesteia cu siguranţă s-ar fi găsit în continuare oameni interesaţi să îi treacă pragul pentru că înclusiv duminică la intrarea în muzeu era o coadă uriaşă formată din turişti care sperau să mai găsească un bilet de acces. Din momentul deschiderii şi până la final expoziţia a generat vânzarea a 130.000 de bilete, organizarea ei presupunând costuri de peste 1,2 milioane de euro. Expoziţia, care a durat 4 luni, a adus venituri ce depăşesc 1,3 milioane de euro, din care 900.000 de euro au fost încasaţi numai pe bilete. Interesul faţă de această expoziţie a fost uriaş pentru că România nu a mai reuşit până acum să aducă atât de multe lucrări de-ale lui Brâncuşi care să fie prezentate publicului într-un singur loc. Pentru ziua de duminică interesul a fost şi mai mare pentru că la Timişoara a fost prezent guvernatorul Mugur Isărescu, Banca Naţională a României laânsând o monedă aniversară dedicată lui Constantin Brâncuşi. Iar cei care au reuşit să viziteze expoziţia au avut şansa să o aibă drept ghid pe Doina Lemny, directorul muzeului amenajat în atelierul pe care Brâncuşi l-a avut la Paris. Expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale Capitalei Europene a Culturii 2023 şi s-a bucurat de un succes răsunător, fiind recenzată în peste 70 de articole în publicaţii internaţionale, inclusiv în prestigioase cotidiane precum The New York Times, Financial Times, Le Monde, Le Figaro sau Frankfurter Allgemeine Zeitung, fiind elogiată în paginile unor reviste importante de artă precum The Art Newspaper, Artribune, Îl Giornale dell’Arte, Artension sau Le Journal des Arts. „Închidem capitolul Brâncuşi, dar ne angajăm să ducem mai departe înţelegerea şi aprecierea continuă a artei. Element central al Programului Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, expoziţia Brâncuşi constituie punctul de plecare pentru Timişoara, Capitală a Artelor Vizuale. În această perioada, am demonstrat că suntem capabili să găzduim şi să organizăm evenimente culturale de anvergură, că suntem deschişi la diversitate şi avem resursele necesare pentru a construi o comunitate culturală vibrantă. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă implementarea expoziţiei-fenomen şi, desigur, zecilor de mii de vizitatori, pentru că au făcut parte din această călătorie unică”, a precizat la finalul expoziţiei Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Final la supervizitata expoziţie Brâncuşi de la Timişoara!
– Posted on 30 January 2024Posted in: Arhiva



