Peste 300 de muzicanţi s-au distrat la sfârşitul săptămânii trecute la Revelionul pe care îl organizează de 14 ani la Târgu Jiu pentru a recupera petrecerea pe care cei mai mulţi dintre ei o ratează la trecerea dintre ani, ocupaţi fiind atunci cu concertele pe care le au de susţinut. Au venit din toată ţara şi chiar din străinătate, unii dintre ei fiind pentru prima dată aici, alţii fiind prezenţi an de an la restaurantul de pe Insuliţă. La miezul nopţii şampania a curs valuri, iar artiştii şi-au urat „La mulţi ani”, iar până în zori au jucat de-au rupt podeaua, bucurându-se de clipele de relaxare de care au parte. Marcela Fota a venit împreună cu sora ei, Mariana Ionescu Căpitănescu, după un concediu petrecut în Republica Dominicană. Artista a mărturisit că s-a simţit minunat la Târgu Jiu, ea programându-şi concediul în aşa fel încât să poată fi sigură că e prezentă la petrecere. „Ne-am pregătit tot anul pentru acest eveniment şi am organizat concediul exact în funcţie de această petrecere pentru a fi sigură că voi fi alături de colegii şi prietenii prezenţi aici pentru a ne petrecere. O zi din an trebuie să o avem şi noi ca să ne distrăm. Am încheiat un an foarte bun, îmi doresc ca noul an să fie cu putere de muncă şi să fim sănătoşi pentru că toate celelalte vin exact aşa cum trebuie”, a mărturisit Marcela Fota. Mariana Ionescu Căpitănescu a recunoscut că şi-a încărcat bateriile în Dominicană pentru tot restul anului, ea având nevoie de energie la concertele pe care le va susţine de acum încolo la Cluj sau la Bucureşti la Sala Palatului. „E foarte frumos, vin în fiecare an la această petrecere pentru că e momentul în care pot să mă distrez, să nu duc grija că trebuie să cântă. Pot să port o rochie aşa cum îmi place mie, să beau un pahar de şampanie şi să petrec cu colegii. Ne întâlnim rar, iar aici avem ocazia să ne distrăm, nu să muncim. Lumea poate nu crede că ne întâlnim rar, dar fiecare e cu contractele lui şi cu unii dintre colegi doar aici ne vedem, la această petrecere şi de aceea ne şi place Revelionul Artiştilor de la Târgu Jiu. Pentru 2024 nu îmi doresc decât să muncesc mai puţin pentru că toată viaţa am ştiut de muncă. M-am surmenat foarte mult, am tras de mine foarte mult, iar la un moment îţi dai seama că trebuie să mai cânte şi alţii şi să pot sta mai mult cu copii”, a declarat artista. Printre organizatori, cea care a şi cântat la miezul nopţii urarea de „La mulţi ani”, a fost Niculina Stoican, care a intrat în 2024 fără Ansamblul Maria Tănase pe care l-a condus la Craiova şi care a fost desfiinţat după aplicarea ordonanţei reducerilor bugetare. Artista pare să fi depăşit cu bine acest hop din cariera sa şi a dat asigurări că profesional o duce mai bine ca niciodată. „Am început anul foarte bine şi mi-ar plăcea să îl termin la fel cum l-am început, iar dacă e vorba de secretul acestui succes aş pune totul pe seama experienţei şi a înţelepciunii. Pentru 2024 îmi doresc să văd în jurul meu doar bine şi înţelegere pentru unele lucruri. Profesional sunt bine, sunt impecabil din acest punct de vedere, aşa cum am fost întotdeauna. Poate mai am şi eu unele carenţe în rest, dar profesional niciodată. Mă bucur că sunt acasă, aici la Târgu Jiu, oraşul care pentru mine înseamnă acasă. Gorjul adună în acest eveniment care a devenit o tradiţie oameni de peste tot din România. Pentru mine asta nu poate fi decât o bucurie pentru că Iubesc Oltenia din adâncul rărunchiului meu şi nu voi înceta o secundă să o laud, să spun cât e de frumoasă, de importantă, mai ales din punct de vedere al tradiţiilor”, a menţionat Niculina Stoican, unul dintre organizatorii acestei petreceri. Alături de ea în buna organizare a întâlnirii artiştilor au fost, ca în fiecare an, Elisabeta şi Gigi Vasile, cei care acum 14 ani au avut iniţiativa organizării acestui revelion alături de câţiva colegi cu care munciseră în noaptea dintre ani. Şi de la câţiva participanţi la acel moment s-a ajuns la sutele de artişti care vin acum din toată ţara, aceştia fiind aşteptaţi în număr mare şi anul viitor când va fi o ediţie aniversară, cea care va marca revelionul cu numărul 15. La ediţia din acest an au fost prezenţi şi politicieni locali, de remarcat fiind prezenţa lui Marcel Romanescu, Bogdan Bejinaru şi Adrian Dăianu, prezenţi şi la câteva ediţii anterioare. La o altă masă a fost prezent şi Ion Iordache alături de Iulian Popescu şi Robert Filip, cu toţii părăsind petrecerea înainte de miezul nopţii.
Revelionul Artiştilor – petrecere de neuitat cu sute de participanţi!
– Posted on 15 January 2024Posted in: Arhiva



