La mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor, autorităţile locale au reuşit să finalizeze lucrările de reamenajare a Parcului Tudor Vladimirescu, acesta fiind inaugurat la sfârşitul zilei de 1 Decembrie. Elevi olimpici la istorie de la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu au fost cei care au tăiat panglica inaugurală, sub privirile dascălilor, ale rudelor şi ale oficialilor locali, în frunte cu primarul Marcel Romanescu. Elevii au fost surprinşi de onoarea care le-a fost acordată şi s-au declarat extrem de fericiţi că au fost ei cei care au tăiat panglica inaugurală. „Este puţin emoţionant pentru că ador oraşul ăsta şi mă bucur că încă renovăm şi promovăm sufletul lui Tudor Vladimirescu şi valorile lui. Vreau să le promovăm în continuare. Nu mi-am imaginat vreodată că voi fi eu în postura de a face inaugurarea, dar mă bucur că sunt aici şi cred că în viitor pot realiza lucruri şi mai măreţe”, a declarat Irina Jianu. Un alt coleg de-al acesteia a mărturisit că momentul tăierii panglicii va fi unul de neuitat pentru el. „Fiind participant la olimpiada naţională de istorie am fost chemat de domnul profesor, care îmi este şi diriginte şi a fost o onoare să fiu invitat la acest eveniment, mai ales că este şi Ziua Naţională a României. E un eveniment foarte important şi pentru mine va fi o zi de neuitat. Niciodată nu m-am gândit că voi avea onoarea să fiu eu şi colegii cei care tăiem panglica. E mai mult decât orice diplomă şi premiu obţinut la şcoală”, a spus Cosmin Toma. Un alt olimpic este Mihail Boca, şi el fiind surprins de încrederea acordată de autorităţi. „Am inaugurat alături de alţi colegi parcul Tudor Vladimirescu şi mi se pare super. E mai multă verdeaţă, arată bine. Iar în ceea ce mă priveşte nu am gândit vreodată că vom ajunge noi să inaugurăm o astfel de investiţie. Le mulţumim tuturor pentru încredere”, a menţionat şi Mihail Boca. Locatarii din zona parcului par şi ei destul de încântaţi de cum arată noua investiţie, deşi unii dintre ei cred că se mai pot aduce îmbunătăţiri proiectului actual. „Statuia e foarte frumoasă, arată bine, aici am crescut cu ea, dar parcul parcă trebuia un pic altfel. Noi suntem mai moşi, mai în vârstă şi trebuia şi nişte spătare la băncile astea, ca să avem şi noi pe ce să ne rezemăm. Am vorbit cu domnul primar şi ne-a promis că ne va ajuta. Băncile sunt bune în forma asta pentru cei mai tineri, dar noi, moşii, avem nevoie de spătar, că nu ne mai ajută spatele atât de mult. Acum să vedem ce se mai poate face”, a spus un pensionar, în timp ce o vecină de-a sa avea şi ea o mică nemulţumire. „Parcul arată bine, nimic de zis, doar că sunt cam mici copacii ăştia plantaţi acum. Eu cred că nu mai apuc să stau la umbra lor, iar vara e nevoie de umbră aici, mai ales pe căldurile alea mari. Cât timp s-a lucrat la parc am stat pe la umbra blocului, dar nu se compară cu umbra unui arbore”, a spus femeia. Lucrările inaugurate acum trebuiau în mod normal să fie finalizate în 2021, când s-au împlinit 200 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Iar modernizarea completă a parcului încă nu este încheiată pentru că anul viitor ar trebui restaurată şi statuia, primarul Marcel Romanescu menţionând că bugetul alocat acestei investiţii a fost de 2,7 milioane lei. „Trebuia să fie gata de bicentenar, dar din păcate, în momentul de faţă, am amenajat parcul în care se află statuia lui Tudor Vladimirescu. Este un parc pe care îl oferim cetăţenilor municipiului Târgu Jiu. Sunt mulţumit de lucrări, mai ales că sunt realizate de un om de afaceri din Târgu Jiu, care a pus suflet în tot ceea ce a făcut în această zonă în care e vorba de o regenerare urbană pentru municipiu, dar şi de un obiectiv extrem de important pentru că aici se află cea mai importantă statuie a lui Tudor Vladimirescu. Încercăm să marcăm fiecare loc din Târgu Jiu, mai ales că avem atât de multe personalităţi şi ne dorim ca toate aceste personalităţi să fie cu adevărat puse în valoare. De aceea am şi dat o altă imagine acestui parc pentru că reprezentativ pentru acest parc este Tudor Vladimirescu”, a menţionat Marcel Romanescu.
Parcul “Tudor Vladimirescu” – inaugurat! Urmează restaurarea statuii!
– Posted on 5 December 2023Posted in: Arhiva




