Festivalul „Iustina Băluţeanu” 2023, la Bustuchin

O nouă ediţie a Festivalului de folclor „Iustina Băluţeanu” va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2023, la Bustuchin, de la ora 11.00, în Piaţa Primăriei Comunei Bustuchin. Festivalul face parte din complexul de manifestări care se desfăşoară în localitate, cu ocazia Zilelor comunei. Organizatorii ediţiei a XVII-a sunt: Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local şi Primăria Bustuchin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Şcoala Populară de Artă “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.
Precizăm pentru cei care vor să participe că de la ora 11.00 la 13.00 are loc repetiţia cu orchestra, iar de la ora 13.00 la 16.00 concursul şi decernarea premiilor.
Propunându-şi revigorarea vieţii cultural-artistice a zonei de est a judeţului Gorj, mai ales în domeniul folclorului, festivalul a fost realizat din iniţiativa conducerii administrative a comunei Bustuchin. Festivalul este deschis tinerilor interpreţi vocali şi ansamblurilor de dansuri populare.
Festivalul de la Bustuchin are două secţiuni
Secţiunile Festivalului sunt: solişti vocali de muzică populară şi dansuri populare. Festivalul este deschis interpreţilor de folclor muzical autentic din localităţile riverane râurilor Gilort, Galbenu, Olteţ şi Amaradia. Fiecare localitate invitată poate înscrie în concurs maximum trei reprezentanţi pentru fiecare din cele două secţiuni.
Limita minimă de vârstă este de 10 ani, mergând până la 40 de ani pentru soliştii vocali, iar pentru formaţiile de dansuri vârsta admisă este între 7-18 ani. Soliştii vocali vor interpreta două piese, din care una fără acompaniament: doină sau baladă. Concurenţii sunt aşteptaţi în ziua de 30 iulie, de la ora 11.00, în Piaţa Primăriei comunei Bustuchin.
Se vor acorda premii şi diplome pentru fiecare secţiune.
Premiile I la secţiunile solişti vocali şi dansuri populare, precum şi o menţiune la secţiunea dansuri populare, vor fi acordate de Consiliul Local şi Primăria Bustuchin.
Premiile III la secţiunile solişti vocali şi dansuri populare, premiile speciale la ambele secţiuni, ambele menţiuni de la secţiunea dansuri populare, vor fi acordate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. În funcţie de valoarea premiilor şi de numărul participanţilor, juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui unele premii.
Iustina Băluţeanu a fost solist vocal în Orchestra Taraful Gorjului, din anul 1958, astfel că în turnee a participat alături de Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Fărămiţă Lambru, Ioana Radu. Este considerată Regina Hăulitelor, pentru că pe discul din 1958, au fost prezentate prima dată hăulitele: „Pe câmpu’ cu florile”, „Sârba din caval”, „Cântec de leagăn”. Acestea au fost considerate adevărate creaţii, fiind ulterior preluate şi de alte cântăreţe şi formaţii. Iustina Băluţeanu a realizat şi peste 100 de mici carpete ţesute reprezentând subiecte din natură, folclor sau diferite monumente istorice. Prima soţie a lui Ion Dolănescu, solista de muzică populară a anilor 60 Iustina Băluţeanu este autoarea multora dintre cele mai îndrăgite piese de muzică populară gorjenească, acestea fiind preluate şi de alţi mari artişti ai României.
Vă aşteptăm aşadar, în acest weekend la Bustuchin, în centrul comunei, să petrecem timpul în mod plăcut şi, în acelaşi timp, să păstrăm tradiţiile pe mai mai departe!

About autor