Mii de oameni la Nedeia de Sfântul Ilie de la Polovragi!

Bâlciul anual organizat la Polovragi de Sfântul Ilie rămâne în continuare cea mai mare nedeie organizată în Oltenia cu această ocazie. Mii de oameni au venit aici din diverse zone ale ţării, profitând atât de vremea frumoasă, cât şi de faptul că, fiind sărbătoare religioasă, nu au lucrat în gospodării şi atunci au plecat la plimbare, nedeia de aici fiind destinaţia perfectă pentru mulţi dintre ei. Ziua a început la Polovragi cu o paradă a cailor şi a portului popular, în paradă fiind prezenţi inclusiv oaspeţi din Bulgaria. De pe margine mulţimea a urmărit cu interes, asta în timp ce pe partea cealaltă a străzii, pe scările primăriei, au stat oficialităţile, politicieni locali şi judeţeni de la toate partidele. „Din Bengeşti Ciocadia am venit pentru că îmi place. Am fost şi în alţi ani şi ştiu că e frumos, dar acum mi s-a părut şi mai reuşită parada. Cei care au organizat merită felicitări, ca să mai facă şi anul viitor”, a spus cineva din mulţime. Şi în bâlci au venit oameni din diverse zone ale Olteniei, toţi fiind entuziasmaţi de numărul mare de participanţi. „De la Băbeni vin pentru că am foarte mulţi prieteni în această zonă şi pe care vreau să îi şi salut cu această ocazie. Îmi plac obiceiurile şi tradiţiile noastre şi am venit pentru că ştiu că e multă lume aici de Sfântul Ilie. Îmi pare foarte bine că se reînnoadă tradiţiile noastre strămoşeşti, de oieri şi de ocupaţia de bază a acestor ţinuturi, Jina, Băbeni, partea asta a Corbilor, cum ar fi Polovragiul, Polovragiul fiind într-adevăr un fief al tradiţiei oieritului. Aici e cea mai mare nedeie din Oltenia. E una dintre cele mai mari din ţară şi cei care au organizat merită felicitări, la fel ca şi cei care se ocupă cu oieritul aici şi ne oferă produse de calitate”, a spus un alt vizitator din târg. Oamenii au avut la dispoziţie sute de tarabe, de la mici şi bere, până la tocan de oaie, haine noi sau second-hand, totul putând fi găsit aici. Primarul Gheorghe Epure spune că interesul comercianţilor pentru a fi prezenţi în târg a fost atât de mare că în mai puţin de trei ore s-au epuizat toate spaţiile pe care le putea oferi acestora spre închiriere. „Am împărţit peste 900 de locuri, de spaţii, plus partea de second hand, dar nu pot să spun un număr precis al celor prezenţi pentru că sunt comercianţi care au 3 – 4 spaţii, chiar şi zece sau doar un spaţiu, dar 2023 e un an în care spaţiile s-au vândut în 2 ore şi jumătate, interesul fiind maxim”, a menţionat edilul. Oamenii au stat la mese şi au ciocnit pentru sărbătoriţii zilei, deşi cei cu numele de Ilie nu sunt prea mulţi. La nivel naţional circa 120.000 de români mai poartă acest nume, iar în bâlciul de la Polovragi puţini dintre ei au fost aici. Unul dintre sărbătoriţi a fost Ilie Caralicea, un pensionar de 76 de ani din localitate, extrem de activ şi membru în ansamblul folcloric al comunei. „Nu mai sunt mulţi de Ilie. Vă spun că, din păcate, chiar azi un Ilie al unui coleg din ansamblu a fost călcat de maşină şi a murit. Ne împuţinăm de la an la an. Eu tocmai am făcut 76 şi merg pe 77 de ani.Am un sentiment frumos legat de ziua asta pentru că asta înseamnă că a mai trecut un an şi am mai prins o sărbătoare. Sper să prind 100, aşa cum avem pe cineva de aici din comună. Azi dau şi de băut la prietenii mei din formaţie, ne bucurăm cu toţii”, a spus sărbătoritul zilei. În zonă au fost mobilizate efective mărite de poliţişti şi jandarmi pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice, precum şi a fluenţei traficului rutier, nefiind probleme semnalate. Numărul mare de maşini cu care oamenii au venit i-au făcut pe unii localnici să ofere spaţii de parcare pe terenurile lor. Totul contra unor chitanţe fiscale, banii ajungând şi la autorităţile locale, bugetul comunei având doar de câştigat de pe urma acestei nedei.

About autor