Încă un cămin de bătrâni închis în Gorj! Funcţiona Ilegal!

Nu mai puţin de 27 de vârstnici au fost evacuaţi ieri dintr-un cămin în care stăteau de mai bine de un an, dar care funcţiona fără vreo autorizaţie, lucru descoperit de abia acum de către autorităţi. Căminul a fost amenajat pe strada Şişeşti la o construcţie închiriată de la un proprietar care este poliţist. Interesant este că de existenţa acestui centru au aflat fix poliţiştii, ei fiind cei care au dat alerta. La faţa locului au sosit reprezentanţii mai multor instituţii, în frunte cu prefectul Iulian Popescu, dar şi mai multe ambulanţe SMURD care i-au preluat pe cei cazaţi aici. Oamenii au fost luaţi apoi acasă de către rude sau au fost duşi la diverse spitale din judeţ pentru a fi evaluaţi medical. Şeful DSP Gorj, Narcis Stoian, a fost printre primii oficiali care au intrat în clădirea ajunsă acum în vizorul autorităţilor. „Am aflat azi în jurul orei 12.00 de existenţa acestei case în care sunt 27 de beneficiari, unii dintre ei imobilizaţi la pat. Condiţii sunt cât de cât, dar mi se pare inuman să îi bagi pe oamenii aceştia într-un imobil cu puţine grupuri sanitare, sunt unii care stau la mansardă, iar acolo, pe canicula asta, e insuportabil de stat acolo. Cum am ajuns la mansardă cu domnul doctor care m-a însoţit pentru o primă evaluare era un pacient care ne-a cerut aer. Accesul acolo se face pe o scară pe care de abia am putut urca eu cu domnul doctor. Nici nu îmi dau seama cum i-au putut urca pe oameni acolo la mansardă pentru că cei imobilizaţi la pat pe acea scară nu pot fi urcaţi decât pe braţe. Mâncarea era adusă de la celelalte două centre, iar ca personal am identificat două doamne care probabil sunt infirmiere. Nu avem încă toate informaţiile, dar le vom afla pe parcursul zilei”, a menţionat şeful DSP Gorj. După ce au fost sunate de către autorităţi, rudele bătrânilor au început să vină la cămin pentru a vedea ce se întâmplă. Nu a prea fost nimeni nemulţumit de condiţiile în care îşi duceau traiaul vârstnicii, iar unele rude chiar le-au reproşat autorităţilor că s-au grăbit cu evacuarea. La faţa locului a venit şi Maria Roşu, o fostă angajată a Casei de Pensii Gorj, cea care de mai mulţi ani administrează astfel de imobile în Târgu Jiu. Foarte deschisă în discuţiile cu jurnaliştii, aceasta a menţionat că nu face genul acesta de afacere pentru profit, rudele bătrânilor declarând şi ele că au ales căminele sale întrucât au tarifele cele mai mici de pe piaţă, iar condiţiile sunt apreciate ca foarte bune. „Documentele noastre erau în derulare, s-au mişcat greu şi arhitecta şi alţii. Avem totul pentru ISU, urma la Inspecţia în Construcţii să îşi ia un aviz şi să le depun mai departe la DSP şi mai departe. Am pus tablou cu senzori pentru detecţie de fum, cu toate eram în derulare. Toţi cei de aici vor fi preluaţi de aparţinători. Noi avem şi alte centre, două, de care ne ocupăm şi au condiţii foarte bune. Cel de aici nu e autorizat pentru că la autorizarea lui lucrăm de mult timp. Condiţii sunt, asta e sigur. Sunt persoane care au şi accidente vasculare şi sunt imobilizate, cu toţi avem contracte încheiate. La căminul de pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu , clădirea nu are scară de evacuare. Noi toate spaţiile le avem închiriate. La cererea ISU a trebuit să eliberăm etajul II, în lipsa acestei scări, şi a trebuit să găsim această formulă pentru că sunt mulţi oameni care au copii la lucru în străinătate şi nu au cine să îi lase aici. Acţiunea de acum a autorităţilor nu mă miră pentru că, într-un alt context nu ar fi întrebat nimeni nimic, aşa cum a fost şi până acum. Controalele sunt bine venite. Noi am avut verificări la celelalte două centre şi acolo nu au fost probleme. Nu am anunţat că avem un centru şi aici pentru că am tot sperat că se rezolvă partea de dosar pentru autorizare. Am tot sperat că se mişcă proiectantul cu arhitectul şi cu detecţiile de fum. I-am şi chemat să vadă în ce situaţie m-au pus aici”, a menţionat Maria Roşu, soţul său fiind după Revoluţie primar şi viceprimar timp de 4 mandate la Bălăneşti.

About autor