Încep branşările la reţeaua de gaze din Tismana!

Veste bună pentru locuitorii din Tismana din partea primarului Narcis Petre Remetea. Acesta a anunţat pe contul său de socializare începerea procedurilor de branşare a locuinţelor la reţeaua de gaze la care s-a lucrat în ultimele luni. Edilul spune că de la sfârşitul săptămânii trecute are toate avizele necesare pentru a putea fi depuse primele cereri de racordare la reţea. „Vă anunţ că începând de vineri în prezenţa reprezentaţilor DISTRIGAZ, TRANSGAZ, ARMAX, ROCIP şi PRIMĂRIA ORAŞ TISMANA şi cu avizul de funcţionare obţinut în timp record de la A.N.R.E. s-au predat către operatorul DISTRIGAZ primii 19,40 km de reţea distribuţie gaze naturale pentru ca cetăţenii oraşului nostru, care se află pe traseul conductei avizate de A.N.R.E., să poată depune cereri de branşare la reţeaua de gaze naturale a ORAŞULUI TISMANA. În consecinţă, începând de luni ora 13.00, vă aştept la cabinetul PRIMARULUI ORAŞ TISMANA să vă ajut să completaţi actele şi să faceţi dosarul pentru branşare iar noi vă oferim toate modelele de cereri. Vă prezint mai jos traseele avizate pentru care cetăţenii noştri care locuiesc acolo pot depune cerere de branşare: — De la STAŢIA DE PREDARE spre SALCĂ POCRUIA apoi pe D.N.67 D spre SAT CELEI până la POD ORLEA. — De la SALCĂ POCRUIA spre STRADA PRINCIPALĂ POCRUIA până în CENTRU POCRUIA. — De la SALCĂ POCRUIA până la GARĂ TISMANA pe D.N.67 D. — De pe D.N.67 D (DEPOZIT STÂNJENEL) spre satul UNGURENI până în centru satului apoi pe STRADA PERILOR, stanga până la BISERICĂ şi dreapta spre HIDROELECTRICA apoi continuăm pe D.J.672 până în CALEA POCRUI şi ramificam pe ALEEA PLOPILOR până la fam.MANONIU NELU. — De la GARA TISMANA spre CENTRU ORAŞ TISMANA şi continuă până in parcarea de la MĂNĂSTIREA TISMANA pe D.J. 672. — De la întrare spre CALEA GORNOVIŢA ( ZONA RÎCU) din D.J.672 spre sat GORNOVIŢA până la GHERETA şi continuă spre SATUL TOPEŞTI până la POD PÂRGAVU pe D.J.672 (ZONA ŞCOALA NOUĂ TOPEŞTI)”, spune edilul. Acesta a anunţat că în următoarele zile ar urma să fie avizaţi alţi 20 km de conductă care deja e trasă prin localitate şi, ca urmare, şi în acele zone vor fi posibile depunerile de cereri de către cei care vor să se branşeze. „MENŢIONEZ că în maxim 1 săptămâna vom demara procedurile de avizare la A.N.R.E. pentru încă 20 KM de conductă gaze naturale introdusă în sol şi până la sfârşitul verii şi acolo vom putea primi cereri de branşare la reţeaua de gaze naturale. VĂ ANUNŢ că luni voi convoca în REGIM DE URGENTĂ o şedinţă de consiliu pentru a putea elibera începând cu ora 13.00,,,,ADEVERINŢE DE BRANŞARE ,,,,
VĂ PREZINT mai jos actele necesare pentru cererea de branşare la gaze naturale în ORAŞUL TISMANA.
VOI REVENI cu detalii despre costurile de branşare şi vă rog să nu faceţi demersuri până nu sunaţi la telefonul meu personal 0740 37 22 86 să vă învăţ să diminuaţi costurile de branşare şi să vă previn cu ce trebuie făcut ca să nu vă păcălească FIRMELE DE BRANŞARE. De luni ORAŞUL TISMANA va întra în rândul puţinelor localităţi care au GAZE NATURALE in JUDEŢUL GORJ şi vă promit că oraşul nostru se va dezvolta de acum înainte mult mai repede prin prisma atragerii noi INVESTITORI care fără aceasta facilitate nu îşi pot desfăşura activitate”, a transmis edilul din Tismana.
Luminiţa Ciuncanu

About autor