Un concurs unic, ajuns la a 52-a ediţie, organizat la Straja, l-a adus în prim plan pe un gorjean care de câţiva ani este cel mai longeviv concurent, dar şi premiant, al acestei competiţii. Bărbatul, în vârstă de 86 de ani, este cunoscut printre toţi participanţii de la „Cupa Veteranilor”, concurenţii mai „tineri”, de 60 – 70 de ani privindu-l cu admiraţie pentru venerabila vârstă şi pentru forma fizică de invidiat. Ovidiu Vâlceanu stă într-un sat din apropiere de Târgu Jiu şi spune că ori de câte ori are ocazia merge şi schiază ori la Rânca ori la Straja, el având şi rude în Valea Jiului. „Schiez de mulţi ani, inclusiv la concursul acesta de aici. Aproape săptămânal merg la Rânca, e un pic mai aproape de casă, dar şi aici sunt pârtii foarte bune. Schiez de la 11 ani, iar aici am participat la alte trei ediţii. La două ediţii am luat locul doi, iar la ultima am luat locul întâi la grupa 80 – 85 de ani, în 2019, când am fost ultima dată aici la concurs. Acasă am o fiică şi mi-a spus că n-am minte dacă mai vin aici la concurs, dar uitaţi-vă câţi participanţi sunt. Îmi place muntele şi asta mă face să fiu aici. Cu ani în urmă era pe pârtie un domn de vreo 75 de ani şi mă gândeam de ce nu o sta el acasă la vârsta dumnealui. Acum, când am plecat eu de acasă ca să vin aici la concurs mi-am adus aminte de acea întâmplare şi m-am gândit că eu am 86 de ani, nu 75, ca acel domn. Dar îmi place muntele şi mişcarea. Bucuria aici este să ajung la linia de sosire şi să fac slalomul prin toate porţile prin care trebuie să trec. Eu vin de plăcere şi scopul principal este să termin slalomul. Apoi dacă mai şi câştig e altă discuţie”, a declarat gorjeanul. Ovidiu Vâlceanu este cunoscut şi apreciat de toţi participanţii de la „Cupa veteranilor”. Toţi îl privesc cu admiraţie, la fel ca şi pe un alt veteran, de aceiaşi vârstă, de loc din Valea Jiului şi el. Petru Ambruş este campion naţional al României şi chiar balcanic la diverse competiţii dedicate seniorilor, fiind o legendă vie a locului. El a povestit că în 1971 a pus bazele actualului concurs din Straja, iar de atunci a participat la fiecare competiţie. A concurat şi anul acesta, chiar dacă soţia i-a recomandat să rămână acasă şi să lase concursul pentru alţii. „Am 86 de ani şi am participat şi la prima ediţie, de acum 53 de ani. Am fost atunci un comitet care am decis să organizăm acest concurs, iar dintre membrii acelui comitet doar eu mai sunt în viaţă. Eu în fiecare an mă pregătesc şi reuşesc să mă menţin în formă. Azi chiar am unul dintre bocanci rupţi, dar concurez şi aşa, nu contează. Mă antrenez permanent, iar secretul la mine este că eu fac şi atletism. Sunt campion naţional şi balcanic, iar ultima participare am avut-o pe 4 martie, sâmbăta trecută. Acasă mă aşteaptă soţia, care nu vine aici cu mine. Am sunat-o acum şi i-am spus că am căzut în timp ce mă antrenam, iar ea mi-a reproşat că mi-a spus să am grijă de mine. Dar sunt bine, nu a fost ceva de care să mă sperii. Important este că avem această competiţie şi că ne simţim bine toţi cei care venim aici”, a spus Ambruş. În concurs participă şi femei, unele trecute bine de 70 de ani. Până în această vârstă are şi Simina Asandei, care la concursul de anul acesta a venit îmbrăcată în costum popular. A schiar în acest fel şi a reuşit să atragă toate privirile. „Este super, doar că de 3 ani nu am mai schiat. Am avut o problemă la genunchiul stâng, am fost operată, şi acum am coborât cu pluguşorul, cum zic eu, dar eu zic că am coborât destul de bine şi am fost destul de rapidă. Oricum, o să mă bag şi la cursa de doage, că îmi place şi acolo”, a spus femeia. Cursa de doage reprezintă tradiţia acestui concurs unic. Cu zeci de ani în urmă doagele erau la mare modă, tinerii din ziua de azi privindu-le cu multă curiozitate pentru că nu ştiu despre ce este vorba. Doagele provin din butoaie dezafectate, iar unii concurenţi au mărturisit că în copilăria lor pe aşa ceva schiau. „Sunt atrenat de când eram copil în Apuseni într-un vârf de munte, pentru că atunci coboram cu doagele la şcoală la 2 3 km şi văd că nu am uitat, reuşesc să mă menţin. Sper ca tinerii să afle şi ei despre aceste doage şi să ducă tradiţia mai departe”, a spus bărbatul. Organizatorul competiţiei, Emil Părău, administratorul domeniului schiabil Straja, a declarat că pentru acest concurs mulţi dintre participanţi se antrenează tot sezonul pentru a fi cât mai în formă când vin aici. „Competiţia aceasta durează trei zile. Cei care vin aici se întâlnesc în fiecare an. Seara deapănă amintiri pentru că organizăm pentru ei câte un party care se termină mult după miezul nopţii. Avem concurenţi, vreo 12, care au peste 80 de ani, ceea ce spune mult despre interesul ridicat pentru acest concurs. Schiul prelungeşte efectiv viaţa. Mulţi dintre cei care vin la Cupa Veteranilor au făcut schi de performanţă. Vin din toată ţara şi de abia apucă să se revadă aici”, a declarat Emil Părău.
Gorjean de 86 de ani, veteran pe pârtiile din Straja şi Rânca!
– Posted on 27 March 2023Posted in: Arhiva



