Veşti bune dinspre crescătorii de oi din zona montană a judeţului. Ciobanii din Novaci, recunoscuţi pentru turmele mari pe care încă le mai au, spun că mieii pe care îi vor vinde de Paşti vor fi mai mari decât cei din anii trecuţi şi, destul de posibil, şi mai ieftini decât anul trecut, când preţul unui kilogram a ajuns şi la 60 de lei în supermarketuri. Deja sunt sute de miei fătaţi înaintea sărbătorilor de iarnă, ceea ce înseamnă că acum au deja câteva kilograme bune, iar până la mijlocul lui aprilie, când e Paştele, vor avea şi 15 kilograme sau chiar mai mult. Nicolae Vaidianu este preşedinte al asociaţiei crescătorilor de oi din zona Novaci, iar în ferma sa are suficient de mulţi miei care au atins deja greutatea de 7 – 8 kilograme. „Până la Paşti vor fi şi la 15 kilograme pentru că au deja o lună de zile de la fătare. De acum încolo îi ajutăm şi cu grăunţe pentru că laptele de la oaie nu le mai ajunge pentru că ei deja sunt mari şi au nevoie de mai multă hrană. Au început oile să fete la Crăciun, dar sunt unele care vor făta şi de acum încolo, în februarie. Ăştia care sunt mai mici îi vom creşte pentru ţările arabe pentru că pe la noi nu o să avem pe unde să îi mai vindem după ce trece Paştele. În România nu apucăm să vindem decât de Paşti. Nu avem un abator pentru sacrificare ca să putem da şi în alte perioade în afară de Paşti. Norocul nostru este că se cumpără în continuare carnea de miel de către ţările arabe, deşi şi la ei s-a întâmplat ceva că a scăzut preţul. E o scădere gravă, nu ştiu de ce. Sunt mulţi miei de anul trecut şi e multă marfă pe piaţă. În primăvara trecută a fost preţ bun, acum nu ştim cum va fi”, spune fermierul. Preţul de vânzare din primăvară va fi influenţat şi de costurile cu cerealele, a căror scumpire a fost constantă pe parcursul toamnei şi al iernii, până luna aceasta. „Cerealele sunt foarte scumpe au avut creşteri în fiecare lună, iar lucerna am cumpărat-o scump astă vară, când era şi secetă. Acum ne-a ajutat un pic vremea de afară, dar ploaia nu ne avantajează că nu putem scoate animalele pe câmp. Dacă am fi cu ele la iarbă am mai scuti din consumul de cereale sau furaje. Nici mieilor nu le face bine frigul. Sperăm la un preţ acceptabil, dar totul depinde de cum merge treaba în ţările arabe. Dacă de acolo vine un preţ mic, mic va fi şi aici, ceea ce pentru noi nu e bine. Va fi bine probabil pentru cumpărători, dar pentru noi, cei care creştem animalele, nu va fi bine. Sperăm să rămână măcar la nivelul de anul trecut, să nu se ducă mai jos, dar asta o vom vedea atunci”, spune Nicolae Vaidianu.
Miei mari şi, posibil, mai ieftini de Paşti!
– Posted on 27 January 2023Posted in: Arhiva



