S-au cunoscut la Londra, s-au căsătorit la Poarta Sărutului!

Este povestea de dragoste a doi tineri care în noaptea de Revelion au venit de la mii de kilometri depărtare pentru a se căsători la Târgu Jiu. Sunt unul din cele opt cupluri care au spus DA la Poarta Sărutului în cadrul ceremoniei pe care primarul Marcel Romanescu a oficiat-o imediat după focul de artificii de pe Insuliţă la care au fost prezenţi mii de oameni. Andrei şi Maria Giura s-au cunoscut la Londra, deşi el este gorjean la origini, iar ea e din Maramureş. Dragostea dintre ei a fost una la prima vedere, iar acum au decis să îşi unească destinele pentru totdeauna. Iar la ceremonia de la Poarta Sărutului au reuşit să iasă în evidenţă şi prin costumele tradiţionale maramureşene pe care le-au îmbrăcat amândoi, dar şi rudele miresei, care au venit aici pentru a-I fi alături. „Ne-am întâlnit la Londra şi am decis să facem acest pas. Acolo ne-am cunoscut, iar acum iată-ne aici”, a spus mireasa, în timp ce mirele a menţionat şi el că încă de la începutul relaţiei cu iubita sa a existat înţelegere şi dragoste. „La Londra a pornit toată dragostea. Acolo ne-am întâlnit, ne-am înţeles de la început şi am decis să facem acest pas pentru viitorul nostru”, a spus acesta. O rudă a miresei a menţionat că în urmă cu câţiva ani un văr al acesteia a avut şi el nunta la Poarta Sărutului, aşa că neamurile din Maramureş nu au fost pentru prima dată la Târgu Jiu. „Am mai făcut un Revelion la Târgu Jiu acum câţiva ani. Un alt verişor s-a căsătorit tot aici în 2017. Şi a fost cu noroc, are o familie frumoasă şi fericită. Sper să dea Domnul să fie şi acum la fel. Când ea mi-a spus că se căsătoreşte aici m-am bucurat enorm şi sper să aibă o familie fericită şi ea”, a declarat ruda miresei. La Poarta Sărutului a fost şi un cuplu din Timişoara care în urmă cu o lună a luat decizia de a-şi uni destinele la cumpăna dintre ani la Târgu Jiu. Mario şi Ionela Telehoi nu au rude sau prieteni prin Gorj, dar aici au decis să facă cel mai important pas din viaţa lor. „Nu ştim pe nimeni pe aici, nu am fost niciodată pe aceste locuri, dar acum o lună discutam cu soţia mea şi am zis ce-ar fi să ne căsătorim aici. Am vrut să marcăm într-un fel anume relaţia noastră de iubire şi iată-ne aici. Ne bucurăm foarte mult, ne-a plăcut totul şi, astfel, rămânem cu un moment de neuitat”, a explicat mirele. Pentru fiecare cuplu în parte municipalitatea a oferit un buchet de flori, un tort şi o şampanie, după ceremonia de la Poarta Sărutului tinerii căsătoriţi plecând la restaurante pentru a sărbători alături de rude şi prieteni.

About autor