Sfaturile medicale „după ureche” ar putea dispărarea de pe internet!

Cea mai mare platformă on-line cu conţinut video nu le va mai permite tuturor neaveniţilor să dea sfaturi medicale pe internet dacă nu vor putea prezenta şi o diplomă de specializare în domeniu. Youtube vrea astfel să facă un pic de curăţenie într-o zonă în care oricine poate să spună oricui cum să se trateze, în pandemia de Covid 10 ieşind la iveală tot felul de ”specialişti”. Măsura este văzută cu ochi buni de către medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, care aproape zilnic întâlnesc pacienţi care mai întâi s-au tratat cu „doctorul Google”, „doctorul Youtube” dau „doctorul Facebook”. Medicul neurolog Cristina Căliman spune că a întâlni cazuri în care pacienţii şi-au făcut mai mult rău aplicând sfaturile de pe internet, iar apoi la spital medicii au trebuit să facă minuni pentru a-i ţine în viaţă. „Din păcate au fost destule cazuri pe care le-am întâlnit în cei peste 10 ani de când profesez ca medic neurolog. Au fost cazuri de epilepsie în care familia îi muşca degetul cel mic pacientului sau cineva care făcuse accident vasculare cerebral în loc să vină la spital pentru a se încadra în fereastra de tromboliză familia îl înţepa cu ace în lobul urechii, fiind un remediu găsit pe internet. Asemenea situaţii fac munca medicului mult mai dificilă pentru că pacientul pierde timp preţios. Cu sfaturile de pe internet pacientul pierde timp sau se poate diagnostica greşit sau se poate supradiagnostica şi speria inutil. Poate nici nu are o patologie gravă, dar citind informaţii care nu sunt conforme cu realitatea începe să creadă că e foarte bolnav, se sperie, devine foarte anxios, iar în cele din urmă se dovedeşte că s-a stresat inutil”, declară dr Cristina Căliman. Reprezentanţii SJU Târgu Jiu menţionează că de cele mai multe ori, automedicaţia implică şi autodiagnosticarea. Acesta este cel mai periculos aspect al tratamentului fără consult medical. „Multe afecţiuni se manifestă asemănător şi, de multe ori, o banală răceală se poate manifesta ca o infecţie puternică, sau invers. Riscurile cauzate de utilizarea iresponsabilă a medicamentelor sunt, de asemenea, îngrijorătoare datorită implicaţiilor asupra sănătăţii noastre nu numai ca indivizi, ci şi ca specie. Consumul abuziv de antibiotice a creat o varietate de tulpini de bacterii rezistente la medicamente. Acest lucru reprezintă un risc mai mare pentru sănătate decât majoritatea dintre noi pot să înţeleagă, deoarece o pandemie globală rezultată dintr-o tulpină bacteriană rezistentă la medicamente ar putea deveni dezastruoasă”, transmite Spitalul Judeţean. Un alt reprezentant al spitalului, dr Cristina Cornoiu, medic specialist medicină de familie – Cabinet planificare familială din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a vorbit şi ea despre automedicaţia care este tot mai des întâlnită şi care are la bază de multe ori sfaturile „experţilor” de pe internet. „Se pot administra incorect medicamentele în doze nepotrivite la intervale de timp nepotrivite. Pot apărea reacţii adverse rare dar severe, pot fi mascate alte boli care nu pot fi diagnosticate la timp. De asemenea poate să apară dependenţa sau abuzul de medicamente. Automedicaţia este un fenomen global, care prezintă multe riscuri, printre care şi rezistenţa mărită la antibiotice. Pacienţii îşi autoadministrează antibiotice preventiv sau în cazul în care prezintă viroze respiratorii. Este contraindicat folosirea de antibiotice pentru că virozele respiratorii sunt cauzate de virusuri, nu de bacterii, iar antibioticele sunt complet inutile. Vom ajunge astfel în situaţia în care nu vom mai putea trata banala pneumonie şi se va muri de pneumonie ca în perioada Evului Mediu, când bolnavii mureau foarte adesea din infecţii respiratorii. Automedicaţia, conform sociologilor, se întâlneşte la persoanele ipohondre, care îşi maschează boala de bază, în loc să o trateze. Bolile vor evolua către complicaţii şi se va ajunge la stadii severe în lipsa unui tratament recomandat de medicul specialist”, declară dr Cristina Cornoiu. Pacienţii confirmă spusele medicilor şi recunosc faptul că în cele din urmă tot în cabinetele acestora ajung să se trateze. „Am folosit internetul, normal că am căutat să văd simptome şi dacă a fost durerea ca la mine am căutat să văd şi cum se tratează. Au fost situaţii în care n-a mai trebuit să ajung la medic, dar de cele mai multe ori tot la medic la spital te faci bine. Pe internet acolo găseşti tot felul de informaţii, nu zic că nu sunt bune unele, dar consultul medical şi medicul sunt garanţia că primeşti leacul cel mai bun. Am mai folosit internetul pentru a căuta informaţii despre medici şi dacă am văzut că oamenii se plâng de unul am mers la altul, dar în cele din urmă am ajuns la cineva care să fie de specialitate şi să mă facă bine”, a spus o pacientă.

About autor