CEZ dotează clubul de coding SMART Kids, de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu cu imprimantă 3D şi kit-uri robotice

COMUNICAT DE PRESĂ
Tehnologia şi pasiunea pentru ştiinţă şi robotică sunt principalele elemente care descriu cel mai recent proiect generator de #bine, derulat de CEZ şi Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu. Iniţiativa a presupus achiziţia unei imprimante 3D şi a unor kit-uri de roboţi pentru tinerii din clubul de coding SMART Kids, cu scopul de a accelera dezvoltarea digitală în comunitate.
Acţiunea face parte din proiectul Generatorii de Bine, prin care angajaţii companiei înscriu şi propun soluţii de viitor în beneficiul unor grupuri vulnerabile din zona de activitate. Odată cu această iniţiativă, înscrisă de o angajată din cadrul Direcţiei Servicii Clienţi, compania finalizează seria celor 9 soluţii câştigătoare ale acestei ediţii, în valoare totală de 45.000 de euro.

Povestea SMART Kids

În cadrul programului CODE Kids, susţinut de CEZ încă din 2019, copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani fac coding în bibliotecile publice, cu scopul de a dezvolta competenţele digitale şi de a crea o mişcare naţională de coding şi STIM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică). La finalul lui 2021, am oferit 10 drone copiilor din CODE Kids pentru a-şi testa abilităţile în cadrul „Şcolii de piloţi de drone”. În acelaşi an, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, am dotat mai multe cluburi cu imprimante 3D pentru a pregăti viitorii tehnicieni în imprimare. Rezultatele bune ne-au determinat să ne lărgim şi mai mult orizonturile, invitând angajaţii companiei să devină coordonatori ai cluburilor din program sau voluntari în Şcoala Internă de Coding.
Aşa a luat naştere clubul SMART Kids, înfiinţat în primăvara anului 2021 la Şcoala „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu. În club sunt înscrişi 6 copii care, pe lângă teme şi alte activităţi extracurriculare, decodează energia viitorului.

Tehnologie inteligentă pentru echipa SMART Kids

Prin utilizarea imprimantei 3D şi a kit-urilor de roboţi atât copiii din cadrul clubului, cât şi cei care nu fac parte din club vor fi atraşi de coding şi programare. Punând în practică ceea ce învaţă la cursurile dedicate, programarea va deveni mai distractivă. De asemenea, cele mai creative idei vor putea lua forma unor obiecte concrete, prin proiectarea cu ajutorul imprimantei 3D.
„Deschidem o nouă fereastră către explorarea lumii digitale, cu oportunităţile sale diverse de dezvoltare. Aceste instrumente vor aduce şi mai multă inovaţie în activităţile de coding, reprezentând o metodă alternativă de învăţare pentru tinerii pasionaţi de ştiinţă. Dincolo de programare, ne bucurăm că elevii au parte de expertiza şi îndrumarea unui membru al echipei CEZ, în calitate de coordonator al clubului şi model de urmat pentru generaţia viitorului.” – Ondrej Safar, CEO CEZ România.
„Ne-am propus să ne întâlnim la ateliere săptămânale şi ne vom axa pe montarea roboţilor şcolari şi programarea acestora pentru îndeplinirea unor sarcini. Pentru început, sarcinile vor fi mici, aşa cum suntem şi noi, dar pe măsură ce creştem vom dezvolta şi algoritimi complicaţi. De asemenea, ne dorim să folosim imprimanta 3D color pentru a crea diverse machete folositoare la orele de curs.” – Oana Pătroi, voluntar şi coordonator Club SMART Kids.
Continuăm să demonstrăm că #energiavinedelaoameni şi rămânem un partener de încredere pentru dezvoltarea tinerilor din generaţia viitorului.

Divizia Oameni şi Brand
CEZ România

Despre Generatorii de Bine
Proiectul intern „Generatorii de Bine” încurajează angajaţii Grupului CEZ în România să propună şi să se implice în proiecte de responsabilitate socială, în beneficiul comunităţilor locale din aria de activitate (judeţele Argeş, Constanţa, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea).

About autor