Direcţia Naţionalã Anticorupţie a deschis un dosar (sau mai multe, poate) în care face verificãri despre modul în care unii alegãtori se regãsesc pe listele electorale, Gorjul fiind printre judeţele care au avut parte de primele astfel de controale. Procurori „de la Bucureşti” au verificat în ultimele zile listele electorale din douã comune ale judeţului Gorj, primarii din Dragoteşti şi Polovragi spunând cã zeci de alegãtori au fost întrebaţi cu aceastã ocazie dacã îşi recunosc semnãturile din tabelele folosite la referendumul din 29 iulie.
DNA nu a oferit prea multe amãnunte despre ancheta sa, una, de altfel neobişnuitã, dar a confirmat cã existã în lucru un astfel de dosar. “Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectueazã cercetãri cu privire la fapte ce sunt în competenţa acestei instituţii în legãturã cu organizarea şi desfãşurarea referendumului din data de 29 iulie 2012. Având în vedere stadiul cercetãrilor, date suplimentare nu putem furniza în acest moment”, se aratã într-un comunicat de presã al DNA, ca rãspuns la solicitarea reprezentaţilor mass-media.
În schimb, primarul comunei Dragoteşti, Vili Pasãre, afirmã cã, începând de vineri, timp de trei zile, anchetatorii au mers prin comunã sau i-au invitat pe alegãtori la Primãrie pentru a-i întreba despre semnãturile pe care le-au dat pe tabelele în care s-a consemnat cã au votat. „Eram plecat de la Primãrie în momentul în care secretara mi-a dat la telefon un domn care s-a recomandat a fi procuror DNA de la Bucureşti. Mi-a cerut sprijinul pentru o anchetã care se face pe raza comunei şi, evident, i-am pus la dispoziţie o încãpere. Am delegat pe cineva de la urbanism care sã meargã cu dumnealor prin sat şi timp de trei zile dumnealor au derulat ancheta respectivã”, afirmã Pasãre.
Edilul din Dragoteşti declarã cã inclusiv el a fost chemat la audieri şi întrebat dacã îşi recunoaşte semnãtura. „M-au chemat şi pe mine şi pe mama mea, cã amândoi am fost la vot şi le-am confirmat cã sunt semnãturile noastre acolo pe tabele. Nu a fost nicio chestie în forţã sau de intimidare, ceva de genul acesta, au fost, pãrerea mea, lucruri normale. Nu a trebuit sã scriu nimic, deşi unii oamenii de prin sat, care au dorit, au dat şi scris cã au fost la vot şi cã semnãtura le aparţine”, mai spune Pasãre.
La rândul sãu, primarul comunei Polovragi, ªtefan Fãsuescu, declarã cã o echipã de anchetatori a fost prezentã în localitate la sfârşitul sãptãmânii trecute, ocazie cu care a audiat mai multe persoane. „Eu am fost în concediu, dar am înţeles de la colegii de la Primãrie cã au venit nişte domni de la Bucureşti care au dorit sã verifice nişte tabele cu semnãturi. Au fost pe la oameni, i-au întrebat dacã au mers la vot, dacã au semnat pe acele tabele şi cam atât. Ce anume i-a interesat pe procurorii de la Bucureşti nu aş putea sã vã spun”, declarã Fãsuescu.
Liderul PDL Gorj, senatorul Ion Ruşeţ, care este şi secretar executiv adjunct al partidului la nivel naţional, originar din Dragoteşti, spune cã organizaţia pe care o conduce nu a depus vreo plângere la vreun Parchet pentru a fi declanşatã o asemenea cercetare. Acesta nu exclude însã posibilitatea ca organizaţia centralã a Partidului Democrat Liberal sã fi cerut astfel de verificãri, filiala Gorj sesizând faptul cã din cei aproape 150.000 de alegãtori care s-au prezentat la urne pe 29 iulie, aproape 27.000 au votat pe liste suplimentare.
„Nu comentez acţiunea procurorilor, dar nu exclud posibilitatea votului multiplu în Gorj. Am avut localitãţi precum Turburea unde au venit zeci de oameni din Dolj sã voteze şi sigur nu erau turişti. De asemenea, la Scoarţa veneau autocare cu locuitori din Strehaia pe care cineva zicea cã îi duce la muncã în strãinãtate şi trebuiau sã voteze aici la noi. Au fost probleme în acest sens”, spune şeful PDL Gorj.
Senatorul Ion Ruşeţ menţioneazã cã filiala a trimis la Bucureşti listele electorale suplimentare, la fel ca toate celelalte organizaţii ale PDL din ţarã. „ În ziua votãrii noi am fãcut doar întâmpinãri şi sesizãri la 112, unele s-au şi concretizat prin amenzi, dar, în schimb, am centralizat listele electorale suplimentare şi le-am înaintat la nivel de Bucureşti, unde nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu ele”, mai spune Ruşeţ.



