Comunicat de presă al CJPC Gorj

În ultima săptămână, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a realizat o serie de acţiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, în magazinele lanţului de supermarketuri Penny, ca parte a unei tematici naţionale de control.
Astfel, pe raza judeţului, au fost controlate 5 magazine, aparţinând lanţului Penny.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat următoarele sancţiuni:
- 8 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 80.000 lei
- 3 avertismente
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 2.000 lei
- oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 3 unităţi.

Neregulile constatate în timpul controalelor, au fost:
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită;
- comercializarea unor legume şi fructe necurăţate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite;
- comercializarea unor produse congelate cu exces de gheaţă şi modificări organoleptice;
- utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare şi praf;
- deficienţe de etichetare a produselor alimentare şi nealimentare (lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.);
- comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate;
- existenţa unor neconcordanţe privind ţara de origine afişată la raft şi cea reală a unor fructe comercializate.
Comisar Şef Adjunct, Jr. Claudiu Mădălin Giurcău

About autor