O companie privatã de creditare, o asociaţie neguvernamentalã şi Primãria Târgu Jiu vor organiza în urmãtoarele douã sãptãmâni un „mini-referendum” pentru a vedea ce parc, mai exact, loc de joacã din oraş, îşi doresc locuitorii municipiului sã fie reamenajat fãrã a fi folosite fonduri de la bugetul local. Asociaţia Regionalã pentru Dezvoltare Durabilã şi Provident Financial România deruleazã o campanie la nivel naţional prin care angajaţi ai companiei de credite de consum, folosind fonduri ale firmei, vin într-un oraş şi reamenajeazã un loc de joacã pe care oamenii din acel oraş îl aleg prin vot.
Votul a început de luni la Târgu Jiu şi se va încheia pe 28 august, timp în care, pe internet sau la angajaţii de la Provident, locuitorii din oraş îşi pot exprima opţiunea despre zona ce trebuie supusã reamenajãrii. Astfel, din cele trei locuri propuse pentru votare, respectiv, locul de joacã din parcul central, cel de pe Siretului şi altul din zona 1 Mai Vest, doar o singurã locaţie va fi aleasã pentru a fi reamenajatã complet. În luna septembrie ar urma sã vinã cei 30 de voluntari care se vor ocupa de lucrãrile respective, pânã atunci, „pentru a alege parcul preferat, gorjenii pot intra pe site-ul www.parcultau.ro sau pot vota pe loc la unul dintre voluntarii Asociaţiei Regionale pentru Dezvoltare Durabilã care vor fi prezenţi, în perioada 20-26 august, în mai multe zone ale oraşului.
În plus, Provident le va oferi clienţilor sãi posibilitatea sã voteze prin intermediul agenţilor companiei, din confortul propriei locuinţe”, dupã cum menţioneazã organizatorii într-un comunicat de presã.



