Olimpicul Tudor Păişanu a ajuns la Paris!

Campania de strângere de fonduri pentru unul dintre copii extrem de inteligenţi ai Gorjului a dat roade. Chiar dacă în plan local nu a fost mare frenezie pe această temă, Tudor Păişanu a reuşit să stârnească interesul şi admiraţia pe alte meleaguri din ţara aceasta şi chiar din străinătate, iar ieri a putut pleca la studii fără ca părinţii săi să mai fie nevoiţi să îşi vândă apartamentul din Filiaşi pentru a-l ajuta financiar. Tudor este olimpic internaţional la matematică, iar costurile pentru studiile în capitala Franţei sunt extrem de ridicate, mai ales pentru veniturile de agricultori pe care le au părinţii săi. O organizaţie non-guvernamentală din capitală, „Totul este Posibil” s-a implicat direct în strângerea de fonduri pentru ajutorarea olimpicului gorjean, ieri aceasta comunicând că Tudor şi-a luat zborul spre Paris. Tudor a luat cu el un geamantan alb, pe care avea scris cu negru iniţialele numelui său, pentru a-l recunoaşte mai uşor printre bagajele din aeroport. „Bineînţeles că T.P.-ul acesta ar putea veni de TOTUL ESTE POSIBIL, care în franceză se spune aproape la fel (TOUT EST POSSIBLE), dar… nu. T.P. în cazul de faţă vine de la Tudor Păişanu, care azi începe o nouă etapă de viaţă, probabil cea mai importantă. Tudor şi-a luat, practic, zborul către Paris. Dar, teoretic, şi-a luat zborul către o viitoare carieră de matematician. Sperăm ca ea să impacteze vieţile cât mai multor copii – e nevoie de minţi mai luminate, oriunde în această lume. Vă mulţumim tuturor că aţi făcut acest lucru posibil în termenul scurt pe care l-am avut la dispoziţie! Toţi cei care ştiţi că aţi contribuit sub orice formă, cu o donaţie, sponsorizare, distribuire, realizare de material media, meritaţi un mare BRAVO! https://tinyurl.com/TUDOR-PAISANU Ne păstrăm capul pe umeri şi vă spunem, totuşi, că lucrurile sunt doar la început. Aşa cum o problemă are ipoteză, demonstraţie, concluzie… noi am scris ipoteza, iar împreună cu voi am început demonstraţia. Dar Tudor este nevoie să reziste 3 ani în Paris, unde va urma cursurile prestigioasei Universităţi Ècole Polytechnique (fondată în 1794), locul unde au studiat unele din cele mai luminate minţi. Aşadar, les jeux sont faits, rien ne va plus. De aici, avem de tras 3 ani pentru a acoperi cei 76.500 de euro costuri de şcolarizare şi trai. Bonne chance, Tudor! SUSŢINE UN MATEMATICIAN EMINENT! card: https://tinyurl.com/TUDOR-PAISANU cont: RO36BTRLRONCRT0386479601 cu menţiunea: TUDOR PĂIŞANU”, au transmis iniţiatorii campaniei de strângere de fonduri pentru matematicianul gorjean. Tatăl lui Tudor a rămas în continuare la Brăneşti pentru a creşte vitele care i-au mai rămas după ce o parte din ele le-a vândut pentru a face rost de primii bani necesari la Paris. Acum el e mulţumit că oameni generoşi au fost alături de fiul său. „Avea mare nevoie de un laptop şi pot să vă spun că acum are chiar două. Unul dintre ele a vrut să îl refuze, dar cei care i-au făcut donaţiile i-au spus să le păstreze pe amândouă pentru că îi vor prinde bine. La bani, ce să vă zic, s-au făcut donaţii de la câteva sute de lei până la 10.000 de lei. S-au strâns câteva mii de euro, nu ştiu exact acum suma, dar din ce am înţeles de la cei care se ocupă de donaţii, că pentru perioada de iarnă nu vor fi probleme cu banii. Acum pot să stau şi eu mai liniştit”, a spus Marian Păişanu, care mai are un băiat acasă, la fel de talentat la matematică precum fratele mai mare şi care, peste ani, ar putea să-i calce şi el lui Tudor pe urme.

About autor