Atenţie! A crescut numărul furturilor din locuinţe în Gorj!

Cele mai recente statistici ale IPJ Gorj arată că la nivelul judeţului numărul furturilor din locuinţe a crescut după ridicarea stării de urgenţă şi ieşirea din pandemie. Situaţia a ieşit la iveală cu ocazia Zilei Europene a Prevenirii Furturilor din Locuinţă marcată ieri pe întreg continentul. La Târgu Jiu oamenii legii au mers în stradă şi în piaţă pentru a discuta cu oamenii simpli şi a le transmite mesajul de a fi cât mai precauţi şi de a-şi lua toate măsurile pentru a nu ajunge în situaţia să fie victime ale infractorilor. „Nu lăsaţi pe nimeni în casă dacă nu îl cunoaşteţi, indiferent că vă spune că e de la gaze, de la lumină”, au transmis ferm agenţii ieşiţi în teren. În centrul oraşului oamenii legii au discutat cu trecătorii care le-au ieşit în cale şi le-au transmis o serie de sfaturi cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a nu avea de-a face cu hoţii. „Nu mergeţi cu gentuţa la spate şi nu ţineţi bani în buzunarul de la spate. Puteţi fi o victimă a hoţilor”, i-au spus oamenii legii unui gorjean care a mărturisit că are 72 de ani, dar şi că nu se teme că va fi furat vreodată. „Să mă fure pe mine? Eu sunt vigilent, nu are cum să mă fure. Eu am apărat graniţele ţării. Am avut soldaţi în subordine şi pe 20 de kilometri nu trecea nimeni. Eu şi când merg pe stradă sunt foarte atent, deşi poate dau impresia că sunt neatent. Aşa mă uit şi în spate, am un al treilea ochi, cum se zice. Nu m-a furat nimeni până acum şi nici nu cred că o va face”, a spus pensionarul, care a ascultat totuşi de sfaturile agenţilor. Au fost şi oameni care au mărturisit că au fost furaţi de cunoştinţe apropiate, în care aveau maximă încredere. „Eu am păţit-o la mine acasă, cu unii care îi aveam la lucru. Că le mai trebuie un sac de adeziv, să mă duc să-l iau, când m-am întors nu mai erau cardurile, iar ei plecaseră. Am rămas cu paguba”, a povestit femeia, în timp ce alţi gorjeni au dat de înţeles că s-au adaptat vremurilor. „Avem camere de supraveghere, primim notificări pe telefon dacă se întâmplă ceva. Dar şi cu camerele astea, ştiţi cum e, hoţul dacă vrea să fure, tot se bagă la tine în casă. Dar sunt bune că măcar rămân probe care ajută apoi la anchetă”, a spus un localnic. Cel mai adesea gorjenii mizează însă pe câini şi yale zdravene pentru a-i ţine pe hoţi departe de locuinţele lor. „Am câine pe care îl las toată noaptea liber prin curte. Încui bine poarta, la fel şi la uşile de la intrare în casă şi, na, sper să nu fie probleme. Dar la câte se întâmplă şi la câte auzi că sunt fel şi fel de situaţii poate să-ţi dea unul în cap şi pentru doi lei acolo că el nu are de unde să ştie că poate nu ai bani sau nu-I ţii în casă”, a menţionat bărbatul. Poliţiştii au stat de vorbă inclusiv cu copii, care acum sunt în vacanţă şi care stau pe acasă mai mult decât părinţii. Oamenii legii le-au spus acestora să nu deschidă uşa nimănui şi dacă sunt persoane care insistă în privinţa accesului să îşi sune imediat părinţii pentru a preveni o eventuală situaţie nedorită. Cifrele oficiale arată că în primele cinci luni ale lui 2022 IPJ Gorj a înregistrat o creştere cu 37% a furturilor din locuinţe în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Atunci era pandemie şi poliţiştii au avut de anchetat 85 de furturi din locuinţe faţă de 116 anul acesta. Din cele înregistrate în primele cinci luni din 2022 nu mai puţin de 67 sunt comise în mediul rural, în timp ce 49 au fost sesizate în mediul urban. Pentru a preveni astfel de situaţii nedorite, comisarul şef Ionuţ Pigui, şeful Biroului Prevenire din cadrul IPJ Gorj, a făcut o serie de recomandări de care ar trebui să ţinem cont pentru a-i ţine şi pe hoţi la distanţă. „Când plecăm de acasă, dacă locuim la bloc, încuiem uşa, asigurăm ferestrele, dacă locuim la casă încuiem uşile, asigurăm poarta de acces a imobilului, nu permitem accesul în curte a persoanelor necunoscute, care sub diferite pretexte încearcă să intre în locuinţă. Cele mai cunoscute metode de operare sunt „prin împrietenire” şi „folosirea de chei potrivite”, însă nu sunt neglijate nici metodele clasice: prin escaladarea uşilor/ ferestrelor, prin forţarea/tăierea încuietorilor/elementelor de siguranţă ale uşilor/ porţilor cu instrumente dure sau ruperea butucului/sistemelor de închidere. De asemenea, cele mai sustrase obiecte din locuinţă sunt banii şi bijuteriile. În acest context, specialiştii în prevenirea criminalităţii recomandă cetăţenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare, să conştientizeze că check-in-ul din aeroport sau vacanţă aduce like-uri, dar îi face vulnerabili în faţa hoţilor”, a menţionat reprezentantul IPJ Gorj.

About autor