“Ziua Supravieţuitorului de Cancer”


Comunicat de presă

În data de 5 iunie 2022 s-a sărbătorit, pentru prima dată în România, “Ziua Supravieţuitorului de Cancer”.
Iniţiativa legislativă a aparţinut doamnei senator Nicoleta Pauliuc, fostă pacientă cu cancer, iar legislativul a hotărât ca în fiecare an în prima duminică din iunie să fie marcată această zi.
Sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, prin preşedintele Cezar Irimia, a organizat o amplă manifestare la Poiana Braşov, la care au participat reprezentanţi la nivel de vârf ai autorităţilor, precum şi cei mai apreciaţi medici din oncologie din ţară.
Membră a FABC, Asociaţia Română de Oncologie „Sfânta Ana” a fost reprezentată la eveniment de un grup de supravieţuitori ai acestei boli, alături de preşedintele Bogdana Păsculescu.
Odată cu marcarea pentru prima dată în România a Zilei Supravieţuitorului de Cancer, Asociaţia Română de Oncologie „Sfânta Ana” începe o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea organizaţiei de către populaţia civilă în vederea alocării de către autorităţi a unui spaţiu adecvat în Municipiul Tg-Jiu, pentru desfăşurarea activităţilor asociaţiei.
În ultimii ani, activităţile desfăşurate de asociaţie au avut loc într-un spaţiu închiriat în sistem privat, dar legea acordă dreptul organizaţiilor nonguvernamentale de a primi de la autorităţile locale spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor specifice, acordate în mod gratuit bolnavilor de cancer.
Preşedinte, Bogdana Păsculescu

About autor