Toate pârtiile, funcţionale la Rânca!

Sezonul de schi a început la Rânca încă de pe 1 decembrie, dar de la sfârşitul săptămânii trecute toate pârtiile şi instalaţiile sunt funcţionale. Sunt zone în staţiune unde stratul de omăt trece de o jumătate de metru, spre bucuria turiştilor, care au venit în număr mare pentru a schia sau a se da cu săniuţele. Inclusiv adulţii s-au urcat pe săniuţe şi pentru câteva momente au redevenit copii. „N-am avut zăpadă la Craiova, că de acolo venim, şi aici ne bucurăm de tot ceea ce întâlnim. E atât de multă zăpadă şi e aşa frumos că nu am mai pleca. Ne-am dat cu săniuţele copiilor pentru că, în fond, şi noi tot copii rămânem ori de câte ori ninge”, a spus o tânără bucuroasă de peisajul din staţiune. Copii au stat la coadă pentru a se da cu săniuţele, pârtiile lor fiind orice loc unde nu ajungeau schiorii. „Îmi place muntele acesta Rânca. E multă zăpadă şi m-am dat cu sania. Am mai şi căzut, dar nu m-am lovit”, a spus un puşti venit cu mama sa de la Piteşti. „În fiecare an venim aici şi ne place tare mult. Băiatul a mai crescut şi acum se poate bucura şi mai mult. Până şi eu m-am dat cu sania lui. De ce nu? Pârtia e super, iar după ce se va deschide şi telescaunul mergem şi acolo să ne plimbăm pentru că nouă ne place foarte mult aici”, a spus turista. Pe pârtia principală s-a stat la coadă şi câte un sfert de oră, teleschiul fiind ocupat la maximum. „Deja s-a aglomerat. Suntem de vineri în staţiune şi când am venit nu era atâta lume. Acum stăm la coadă că nu avem ce face. Am auzit că vor veni şi nişte ninsori noi şi poate nu mai ne lasă vremea să ne bucurăm şi atunci profităm de orice moment”, a spus un turist. Bucurie mare a fost şi pentru cei care nu au fost iarna trecută la munte, iar acum au putut să se bucure din plin de zăpada proaspăt aşternută. „Iarna trecută, cu pandemia, cu restricţiile, nu am plecat din Bucureşti, mai ales că la noi a fost cum a fost cu numărul mare de cazuri. Acum am găsit aici o zăpadă perfectă pentru schi. M-am bucurat de parcă eram copil când am ajuns aici.
Vox turist, la 02.42 – având în vedere că e prima oară pe anul acesta, e nemaipomenit”, a declarat un schior venit din capitală. Pentru cei dornici de distracţia, administratorul domeniului schiabil din staţiune, Vasile Mitroiu, spune că preţurile au rămas neschimbate, o majorare fiind foarte posibilă spre sfârşitul anului şi asta doar ca urmare a scumpirilor din domeniul energiei. „Am folosit tunurile la începutul sezonului pentru stratul de bază şi apoi a nins perfect pentru a avea pârtiile de acum. De acum încolo ne ai trebuie doar câte 10 – 20 cm pentru împrospătarea stratului. Deschiderea am făcut-o pe 1 decembrie şi atunci am avut accesul gratuit, pentru a face şi un cadou de Ziua Naţională. Pe pârtiile din centrul staţiunii, în număr de 4 cu un total de 5 kilometri lungime, avem strat de zăpadă de o jumătate de metru. Am locuri în care stratul este şi mai mare, iar la telescaunul de pe Păpuşa grosimea stratului trece de 70 cm. Pârtiile sunt excelente, suntem pregătiţi să primim turiştii care oricum au început să vină în număr mare. Tarifele nu le-am modificat în comparaţie cu anul trecut, dar date fiind scumpirile din ultima vreme, mai ales la energia electrică, încă mai studiez care e impactul şi în preajma sărbătorilor va fi o majorare, dar vă asigur că nu va fi cu mult. Încercăm să păstrăm preţurile cât mai accesibile”, a menţionat administratorul domeniului schiabil. Zăpada din vârful muntelui aduce turişti care peste noapte rămân aici, iar spaţiile de cazare din Rânca sunt ocupate într-un grad destul de mare. Pentru sărbătorile de iarnă pensiunile şi cabanele sunt aproape în totalitate ocupate, în timp ce acum numărul rezervărilor este mult mai mare faţă de cel de la începutul lunii. „În staţiune cred că sunt în acest week-end în jur de 5000 de persoane. Asta înseamnă un grad de ocupare de 80% pe toată zona. Suntem la 1700 de metri, sunt peisaje frumoase şi preţuri păstrate din anii trecuţi. Toate acestea atrag turiştii. Dacă mai punem la socoteală şi mesele bazate pe meniuri tradiţionale şi zăpada aflată în cantităţi mari, putem vorbi de alte motive pentru care turiştii aleg Rânca. De Crăciun şi Revelion gradul de ocupare e de peste 90% şi ce mai e liber se va ocupa repede pentru că toată lumea a aşteptat decizia de la centru de ridicare a restricţiilor de sărbători. Avem toate condiţiile pentru a avea sărbători frumoase şi cu amintiri de neuitat pentru cei care ne vor trece pragul”, a spus şi Constantin Pănescu, şeful asociaţiei cabanierilor din staţiune.

About autor